Administrația din comuna Ibănești a achiziționat un autogreder și a instruit 21 de persoane pentru intervenția în cazul unor situații de urgență locale, în cadrul unui proiect transfrontalier în valoare totală, inclusiv cu partea moldovenească, de 285.833 de euro. Utilajul cumpărat de autoritățile ibăneștene se alătură altor dotări importante făcute în ultimii ani pentru dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, cum ar fi o autospecială de teren 4×4 și un buldoexcavator.
Primăria Ibănești este un model pentru administrația locală în ceea ce privește dotarea SVSU. De-a lungul timpului, administrația a cumpărat, prin o serie de proiecte cu finanțare europeană, mai multe utilaje de intervenție în cazul unor situații de urgență. Ultima achiziție, făcută prin intermediul proiectului investițional ”Dezvoltarea și implementarea unui sistem comun de gestionare a situațiilor de urgență de către comuna Ibănelti, județul Vaslui, România, și satul Carahasani, Raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova” este un autogreder. Valoarea totală comună a proiectului este 285.833 de euro, din care 159.257 de euro a revenit Primăriei Ibănești, contribuția proprie a acesteia fiind de 30.000 de euro. Pe lângă achiziționarea utilajului, autoritățile locale au instruit, pe situații de urgență, un număr de 21 de persoane, mulți angajați ai primăriei, în cadrul unor cursuri de formare desfășurate la Iași.
”Autogrederul cumpărat ne este de mare folos pentru intervenții în cazul unor situații de urgență. În situația unor calamități, inclusiv căderi masive de zăpadă, vom putea acționa pentru refacerea drumurilor comunale și cele de exploatații. Fără acest utilaj nu am putea oferi locuitorilor comunei accesul, în timp optim, către drumul județean, ceea ce ar fi făcut ca ei să rămână izolați multă vreme”, ne-a precizat primarul comunei Ibănești, Benone Pletea.
Cu utilajul achiziționat, autoritățile ibăneștene vor putea interveni pentru refacerea arterei de 9,6 km care străbate comuna de la un capăt la celălalt, dar și pe drumurile de exploatație agricolă și ulițele din cele trei sate, respectiv Ibănești, Mânzați și Puțu Olarului.
Primăria Ibănești cumpără prin GAL și un tractor cu remorcă
Autoritățile din Ibănești acordă o atenție deosebită Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Dovada o reprezintă achizițiile făcute în ultimii ani pentru dotarea acestuia cu autospecialele și utilajele necesare. Astfel, s-a cumpărat împreună cu Primăria Băcani, printr-un proiect finanțat prin Grupul de Acțiune Local (GAL), un buldoexcavator care deservește cele două comune învecinate. De asemenea, Primăria Ibănești a achiziționat și o autospecială de teren 4×4, o dotare unică în județ, printr-un proiect european de 357.000 de lei, finanțat de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Tot prin intermediul aceleeași instituții, autoritățile ibăneștene vor mai cumpăra un tractor cu remorcă cu care va prelua gunoiul menajer de la fiecare gospodărie în parte pentru transportul la platforma comună.