Primarii PNL-ALDE, ședință cu conducerea liberală. Daniel Onofrei: ”Sunt oameni care nu s-au vândut”

0
515
Joi, în cadrul unei zile pline de activitate politică, conducerea județeană PNL a desfășurat o serie de întâlniri importante cu primarii liberali și ALDE din județul Vaslui. Ședința, desfășurată la Primăria comunei Băcani, a fost condusă de președintele PNL, deputatul Nelu Tătaru, și de secretarul general al organizației, Daniel Onofrei.
”Ne-am bucurat să constatăm că avem alături oameni serioși și dedicați, care nu s-au vândut pentru diverse avantaje, ci care împărtășesc aceeași viziune și dorință de a contribui la dezvoltarea județului Vaslui.
Ședința cu primarii a reprezentat un bun moment pentru cunoașterea problemelor cu care se confruntă comunitățile noastre la nivel comunal.
Am ascultat cu atenție și am luat notă de fiecare problemă și nevoi exprimate, astfel încât să putem stabili direcțiile de acțiune pe viitor și să venim în sprijinul cetățenilor”, a explicat secretarul general PNL Vaslui.
Președintele Nelu Tătaru a prezentat noutățile în ce privește situația politică la nivel național, a stabilit aspecte organizatorice și calendarul de activități din perioada următoare.
”Ne-am angajat să lucrăm în echipă, uniți și dedicați unui scop comun: dezvoltarea comunității.
În cadrul ședinței de Birou Politic Județean al PNL Vaslui, am analizat și activitatea organizațiilor locale, am validat adeziuni și am prezentat colegilor liberali primarii ALDE care au revenit acasă.
Unitatea, onestitatea și munca în echipă, acestea sunt elementele pentru cheia succesului”, a completat dl. Onofrei.