Se poate spune că ing. Lucian Braniște, care a fost mulți ani șeful Ocolului Silvic Băcești, iar acum a fost ales primar al Vasluiului, a purtat noroc colegilor de la Direcția Silvică, sâmbătă, la Festivalul Vânătorilor. Cu o ținută de vânător, elegantă, primarul ales al Vasluiului a stat alături de colegii de la Direcția Silvică a județului Vaslui, amintindu-și cu plăcere de anii în care a lucrat acolo.
La final, când s-au anunțat premiile, vânătorii au aflat că Direcția Silvică județeană, care a oferit toate condițiile pentru un eveniment de amploare, organizat foarte bine, a primit marele premiu. Premiul I a mers la Huși, la AJVPS – Clubul Huși, condus de un inimos și bun organizator, dl. Dumitru Lazăr, vicepreședinte al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi.
Să menționăm și organizarea de excepție a AVPS Mistrețul, condus de dl. Emil Savin, care a etalat o bucătărie de excepție, din vânat, cu un mistreț la proțap, un mistreț oferit sub formă de gulaș tuturor celor care au participat la Festivalul Vânătorilor, plus 50 de kilograme de pește, din care s-a preparat o delicioasă saramură. O altă prezență extraordinar de frumoasă a avut și AVPS Bourul, condus de dl. Adrian Tighici, care a oferit bucate delicioase din vânat, pentru sute de vasluieni.