Primarul harnic din fruntea Lipovățului este mândru de comuna sa! „Avem condiții ca la Vaslui”, spune Valerian Hriscu

INAUGURARE DISCRETĂ… În condiții stricte de respectare a regulilor sanitare, primarul comunei Lipovăț, iubitul edil Valerian Hriscu, a tăiat ieri panglica la mai multe obiective de investiții, realizate cu mare greutate, având alături de el și sprijinul Consiliului Județean.

În alte condiții, la un moment din acesta festiv, oamenii ar fi stat mai mult la taclale, ar fi ascultat muzică de fanfară, ar fi petrecut, pentru că locuitorii Lipovățului știu să se distreze. Dar, pandemia de coronavirus a făcut ca totul să se desfășoare în condiții de maximă securitate sanitară.

Primul obiectiv inaugurat a fost proiectul legat de asfaltarea a peste 6 km de drumuri sătești și comunale, drumuri care străbat acum toată comuna. „Promit că, atât cât voi sta la primărie, voi accesa toate proiectele europene care vor fi disponibile, pentru a aduce alte și alte investiții la Lipovăț. Vrem să anvelopăm, în această vară, școala din satul Lipovăț, care nu arată foarte bine, cu acoperiș, trotuare și energie regenerabilă, ne luptăm să terminăm și cealaltă școală, cu 10 săli de clasă și laboratoare, vrem să împrejmuim totul cu garduri din fier forjat. Nu va fi în tot județul un complex școlar mai frumos decât al nostru”, a spus primarul Hriscu. 

Apoi, a venit rândul noii săli de sport, obiectiv care a fost predat deja școlii din comuna Lipovăț. O sală de sport mare, cu peste 100 de locuri în tribune, realizată prin Compania Națională de Investiții.

De ce primarul a tăiat panglica pe 21 martie, la sala de sport? Pentru că, ieri, lipovățenii au sărbătorit ziua de naștere a actorului și scriitorului {tefan Ciubotărașu, născut pe aceste meleaguri, la 21 martie 1910. Marele actor este și patronul spiritual al școlii gimnaziale din localitate, iar data nașterii coincide cu un interesant festival național de literatură, care anul acesta s-a rezumat doar la elevii școlii Lipovăț.

La eveniment au venit localnici și elevi, care au dorit să vadă noua bijuterie din comunitate, vizibilă de pe toate dealurile din jur.

Primarul Valerian Hriscu a propus un program generos de vizitare, astfel că localnicii au avut posibilitatea să calce pe suprafața de joc și să viziteze toate încăperile până la ora 19.00, în condiții de respectare a regulamentelor sanitare.

De altfel, a anunțat Hriscu, Primăria va semna protocolul de predare a sălii de sport către școală, care va fi nevoită să o administreze după un anumit regulament.

”Am ținut să construiesc această sală, pentru a da posibilitatea elevilor din comună să facă mișcare indiferent de vreme și anotimp.

De asemenea, m-am luptat să avem această sală, pentru că am avut rezultate remarcabile la competițiile școlare de handbal, mai ales atunci când la școală a fost profesor Gheorghe Mogâldea. Mai mult, o parte dintre elevi au ajuns pe penultima treaptă a carierei, mă refer la Liga Națională, fiindcă ultima este prezența la echipa națională.

Chiar acum avem un jucător activ la CSM Vaslui. Este vorba despre Andrei Popa, care ne reprezintă cu cinste și a ajuns la lotul de tineret”, a spus primarul Valerian Hriscu, în momentul tăierii panglicii inaugurale.

Accesul în sală va fi cu prioritate pentru elevi, însă poate fi folosită contracost de către cei interesați de mișcare, în afara programului școlar.

”Ne dorim să aducem aici competiții între școli, regionale și chiar naționale. Sala poate găzdui și întreceri internaționale”, a mai precizat primarul comunei Lipovăț.

Sala de sport are o suprafață construită de 1.405 mp, tribune cu 120 locuri, magazii pentru saltele și alte materiale necesare orelor de sport, grupuri sanitare, vestiare și dușuri.

„Avem toate condițiile, aici, la fel ca la Vaslui. Avem gaze, iată, asfaltul trece pe toate ulițele, avem apă și canalizare. Pe lângă cele trei investiții, inaugurate astăzi, mai avem extindere de gaze peste tot, în satul Lipovăț, mai avem asfalt și în alte sate, avem trei stații de autobuz, la Lipovăț, Fundu Văii și Chițoc. Sunt multe alte lucrări, mai mici, care nu se văd, dar care au un mare impact pentru locuitorii comunei.

Am realizat monografia comunei Lipovăț, pe care nu am reușit s-o distribuim la toată lumea, o carte de căpătâi. Avem realizată strategia comunei Lipovăț 2021-2027, obiectiv fără de care nu putem accesa niciun proiect european.

Am realizat și nomenclatura stradală, am fost printre primele comune care am realizat așa ceva, am intuit că se va ajunge aici. În curând, Poșta nu va mai face distribuiri decât pe bază de stradă, cu numărul aferent. Avem condiții ca la Vaslui și sunt mândru de asta”, a spus primarul Hriscu.

Daniel Tănăsuc

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

6 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

10 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

10 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

11 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

11 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

22 de ore ago