Categories: LocalPolitic

Primarul Pavăl anunță că, după mandatul 2020-2024, se retrage acasă, în sânul familiei

FACE CINSTE VASLUIULUI… Vasile Pavăl este unul dintre cei mai iubiți primari din județul Vaslui, dacă luăm în calcul scorurile zdrobitoare pe care le-a obținut la ultimele tururi de alegeri. Dar, pe 27 septembrie, pentru edilul municipiului Vaslui urmează un test electoral, pe care multă lume îl vede categoric câștigător pentru Pavăl, chiar de acum.

„Mi-am depus candidatura și am argumente serioase pentru acest lucru. Cred că Vasluiul merită să aibă o administrație la fel de bună față de cum a avut-o până acum. Îmi asum această responsabilitate. Motto-ul acestei campanii și, sigur, a viitorului mandat va fi responsabilitatea.

Urmează o etapă care va marca un nou standard de viață al vasluienilor, care va fi completată cu foarte multe investiții. Am ajuns la vârsta și la experiența care îmi permit să fac o serie de investiții care vor schimba orașul. Dar, pentru că este un „dar”, decizia este la vasluieni, pe 27 septembrie.

Îi rog de pe acum pe locuitorii municipiului Vaslui să participe la aceste alegeri, așa este normal în democrație și, dacă vasluienii vor considera că merit acest lucru și au încredere în mine, merg mai departe”,

anunță edilul.

Primarul Pavăl anunță că va prezenta echipa cu care va merge în continuare, dacă va câștiga alegerile din 27 septembrie.

„Este ultimul mandat. Dacă vasluienii mă vor alege, stau acest mandat, după care mă retrag cu demnitate acasă, în liniște. Va trebui să mă rededic familiei. Va veni timpul când o altă echipă va porni la drum, alți tineri, cu alte gânduri.

Îmi voi duce mandatul, dacă mi-l veți acorda, stimați vasluieni, pentru că va fi un mandat cu foarte multe investiții, cu foarte multe obiective, care vor schimba orașul. Lucrăm acum la strategia până în 2030 și veți vedea că orașul se va schimba total. O vom supune dezbaterii și veți vedea că Vasluiul are pretenții și tinde undeva mai sus, cu calitatea vieții, cu calitatea serviciilor, cu orașul și mediul înconjurător”,

anunță primarul.

Acesta spune că este o campanie corectă la Vaslui, până acum, se respectă legislația, iar în partea a doua a lunii septembrie vor fi pregătite secțiile de votare, în condiții de siguranță totală din punct de vedere epidemiologic.

Vasile Pavăl cere vasluienilor să voteze și lista de consilieri PSD, pentru că vor urma patru ani de investiții masive, este nevoie de o echipă, prin care „va câștiga Vasluiul, în primul rând”.

Acest material a fost comandat de către P.S.D. – Organizația Județeană Vaslui, CMF: 21200019

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

6 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

10 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

10 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

10 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

11 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

22 de ore ago