Primarul Vasile Țabără invită vasluienii la Festivalul comunei Hoceni. Pe 1 august, Connect-R va urca pe scena teatrului de vară din localitate

Odată cu ridicarea restricțiilor impuse de pandemie, viața începe să-și reintre pe făgașul ei normal. Și asta o demosntrează și primarii din județul Vaslui care au început să refacă sărbătorile comunelor. Unul dintre ei este și Vasile Țabără, primarul comunei Hoceni. Acesta lansează o invitație către toți vasluienii dornici de petrecere să fie prezenți, pe 1 august, la Hoceni, pentru a se bucura de un spectacol deosebit.

”Invit locuitorii comunei și nu doar pe ei să ia parte la această sărbătoare, pe fiii comunei sau prieteni ai comunității noastre. Am trecut de perioada restricțiilor impuse de pandemie și acum este un moment prielnic să ne apropiem unul de celălalt și să reintrăm în normal. Cred că este timpul să participăm la o sărbătoare a comunei devenită tradițională. Ne-am obișnuit să ne adunăm, la această sărbătoare, în număr cât mai mare.

De aceea, sunt așteptați să participe nu numai cei de acasă dar și cei care muncesc peste hotare. Mulți dintre ei își programează concediile să fie acasă în Ziua Festivalului comunei și îi așteptăm, cu mult drag, și de data aceasta. Dacă, anul trecut, nu am putut organiza sărbătoarea, anul acesta revenim în forță și sperăm că va ieși mai bine ca niciodată. De aceea, eu și colegii mei din cadrul Primărie Hoceni vom face tot ce ține de noi să oferim o zi și o sărbătoare de neuitat”, a spus primarul Vasile Țabără.

Festivalul va debuta cu întreceri sportive, competiții dedicate atât adulților cât și copiilor, concursul ”prinsul purceilor”. Sărbătoarea va continua cu un recital oferit de Connect-R, Asu & Lety,  Igor Cuciuc sau fanfara Adamos Brass. De asemenea, pe scena teatrului de vară din Hoceni vor urca și tinerele talente locale.

Alexandru Croitoru

Share
Published by
Alexandru Croitoru

Recent Posts

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

20 de minute ago

George Simion vine la Poienești, la ora 14.00. Va fi prezentat Planul Simion pentru agricultură

Alianța pentru Unirea Românilor anunță, pentru ziua de  5 octombrie, prezentarea Planului SIMION pentru agricultură.…

36 de minute ago

Avertizare de la meteorologi, se întorc ploile în zona județului Vaslui

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ, valabilă și pentru județul Vaslui COD GALBEN Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora…

13 ore ago

Ce au descoperit polițiștii de la Arme și Muniții Vaslui, la perchezițiile de vineri dimineața

Vineri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de…

13 ore ago

De astăzi, Vasluiul este capitala națională a distracției! Începe Festivalul Umorului, ediția 28

Începând de sâmbătă, 5 octombrie, și până duminică, pe 13 octombrie, Vasluiul este capitala națională…

13 ore ago

Pompierii militari vasluieni au sărit în ajutorul sinistraților din Costache Negri, Galați

30 de pompieri și patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt"…

20 de ore ago