Categories: Covid-19Local

Prinși pe strada, după ora 23.00! Zeci de persoane au fost amendate!

IPJ Vaslui
VERIFICAREA MODULUI ÎN CARE SUNT RESPECTATEMĂSURILE DE SIGURANȚĂ

Noaptea trecută, în intervalul orar 23.00 – 05.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi  Vaslui, împreună cu polițiști locali, au acționat pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a  răspândirii COVID-19.

Persoanele legitimate care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea au fost sancționate contravențional, valoarea sancțiunilor fiind de 8.250 de lei.

Reamintim că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu următoarele excepții motivate de:

  • a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

20 de minute ago

George Simion vine la Poienești, la ora 14.00. Va fi prezentat Planul Simion pentru agricultură

Alianța pentru Unirea Românilor anunță, pentru ziua de  5 octombrie, prezentarea Planului SIMION pentru agricultură.…

37 de minute ago

Avertizare de la meteorologi, se întorc ploile în zona județului Vaslui

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ, valabilă și pentru județul Vaslui COD GALBEN Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora…

13 ore ago

Ce au descoperit polițiștii de la Arme și Muniții Vaslui, la perchezițiile de vineri dimineața

Vineri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de…

13 ore ago

De astăzi, Vasluiul este capitala națională a distracției! Începe Festivalul Umorului, ediția 28

Începând de sâmbătă, 5 octombrie, și până duminică, pe 13 octombrie, Vasluiul este capitala națională…

13 ore ago

Pompierii militari vasluieni au sărit în ajutorul sinistraților din Costache Negri, Galați

30 de pompieri și patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt"…

20 de ore ago