Circulă în această perioadă, pe rețelele de socializare, un soi de protest al angajaților din Ministerul Afacerilor Interne la adresa ministrului Marcel Vela.
Oficialul este acuzat de faptul că își bate joc de polițiști, prin faptul că îi discreditează în fața presei, prin declarațiile din ultima perioadă.
“MAI așteptați ceva de la un ministru ce continuă bătaia de joc la adresa polițiștilor?
Un ministru ce spune în presă că în timpul unei ORDONANȚE MILITARE (am pus intenționat cu litere de tipar), polițiștii fac abuzuri?
Un ministru ce a a avut în subordine doar angajați ai primăriei?
Un ministru ce nu respectă POLIȚIA ROMÂNĂ, ci doar denigrează imaginea acestei instituții prin toate declarațiile pe care le dă în fața microfonului sau a unei camere?
Un ministru ce ne-a promis punerea imediat în executare a Deciziei nr 51/2019 a ÎCCJ.
Un ministru ce, pe toată durata Stării de Urgență, doar s-a laudat cu realizările polițiștilor?
Un ministru PUS POLITIC CARE HABAR NU ARE CU CE SE MĂNÂNCĂ “strada” sau ce implică ordinea publică, care a mai și nimerit într-o stare de urgență!
Un ministru care pe perioada stării de urgență nu a vorbit un moment despre autoritatea ce trebuia dată polițistului în fața “bombardierilor” întorși din Diaspora!
Un ministru ce nu și-a apărat oamenii și nu a vorbit despre rata ultrajului, ce a crescut pe perioada stării de urgență?
Poliția Română, Poliția de Frontieră, Jandarmeria, Pompierii adică tot MAI am fost acolo, în prima linie, având familii acasă, și doar prin veșnica “orientare” nu am fost infectați! Ne-am dus cu o mască ce o țineam 8 ore și o pereche de mănuși, fără sa fim testați vreodată, și cu întrebarea zilnică “oare am luat si noi Covid”? și nu ne-am gândit un moment să ne dam demisia, măi Veleo!
Și, ministrule politic, îți mai spun ceva legat de “amenzi abuzive”: s-au aplicat foarte multe AV scrise cât și verbale, atâta timp cât nu au fost nesimțiți cei ce nu au respectat ORD3/2020 sunt și ele sancțiuni!
Dar cred că tu vrei să învrăjbești populația României împotriva forțelor de ordine!
MAI aveți așteptări?”, este mesajul apărut pe Facebook pe pagina dedicată polițiștilor din România.