PS Ignatie, Episcopul Hușilor: „Conștiința noastră ne trage un semnal de alarmă ferm că nu suntem pe calea cea bună”

MESAJ DE ÎNVĂȚĂTURĂ… La finele săptămânii trecute, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Avrămești, Protopopiatul Bârlad. În cadrul slujbei, Ierarhul Hușilor a hirotonit întru preot pe noul paroh al acestei localități.

În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre modul în care Sfântul Ioan Botezătorul i-a pregătit pe contemporanii săi pentru venirea lui Mesia:

„Marile sărbători ale Bisericii sunt întotdeauna încadrate de două duminici ce au menirea de a ne determina să reflectăm mai profund la semnificațiile pe care le presupune evenimentul legat de viața Mântuitorului Hristos sau de viața Maicii Domnului.

La fel, duminica numită din punct de vedere liturgic «dinaintea Botezului Domnului» ne introduce în atmosfera de har a acestui eveniment prin care Sfânta Treime se descoperă întregii lumi, iar Hristos este botezat de Ioan în Iordan.

Pasajul evanghelic ne vorbește despre misiunea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a venit în lume ca să pregătească calea Domnului, să îi învețe pe oameni și să-i conștientizeze asupra adevărului că Mesia este printre ei, că Fiul lui Dumnezeu întrupat este prezent în lume.

Așa după cum ne pregătim ori de câte ori suntem nevoiți să participăm la un eveniment deosebit din viața noastră sau avem planificat să ne întâlnim cu cineva important, tot așa, Sfântul Ioan Botezătorul îi conștientiza pe contemporanii săi că Iisus Hristos nu este un om obișnuit, ci este Dumnezeu-Fiul întrupat. El a venit în lume să ne răscumpere, să se răstignească din dragoste desăvârșită pentru oameni și să învieze, biruind moartea.

Când avem o întâlnire de o importanță majoră pentru viața noastră, suntem foarte atenți cum ne îmbrăcăm, cum vorbim – chiar ne pregătim și un mic discurs, tocmai pentru a nu da impresia că tratăm cu indiferență acel moment.

Facem același lucru chiar și când avem oaspeți. Suntem atenți la toate detaliile, ca să dovedim că suntem o gazdă foarte bună, că avem inima deschisă, plină de dragoste, ca în felul acesta oaspeții să se simtă valorizați și să simtă că noi îi tratăm ca pe cele mai speciale ființe.

La fel, Sfântul Ioan Botezătorul îi pregătea pe contemporanii săi să înțeleagă cât mai bine Cine este Iisus Hristos.

«Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui» (Marcu 1, 2-3)

Sfântul Ioan Botezătorul stătea lângă Iordan și îi boteza pe cei ce își mărturiseau păcatele. Sfântul Evanghelist Marcu ne aduce în atenție două texte din Vechiul Testament. Primul este din prorocul Maleahi, în care ni se spune că Sfântul Ioan este ca un înger care vine să pregătească calea Domnului. Al doilea este din prorocul Isaia. În el ni se spune că Sfântul Ioan a primit misiunea de la Dumnezeu să vestească celor din pustiu să își îndrepte căile vieții lor: pe cele strâmbe să le facă drepte, iar pe cele colțuroase să le facă netede.

Viața noastră este ca un drum strâmb pe care rătăcim, sau ca un drum colțuros – un drum al răutății. Răutatea este întotdeauna colțuroasă, ne împunge, ne rănește și ne supără.

Sfântul Ioan Botezătorul a primit această misiune de la Dumnezeu, ca să îi ajute pe oameni să intre pe calea cea bună. Să renunțe la strâmbătăți și la tot ceea ce îi poate deturna de la drumul spre Împărăția lui Dumnezeu. Să niveleze și să-și facă frumoase sufletele prin pocăință, prin renunțarea la păcat.

Păcatul ne transformă în oameni colțuroși. Este foarte greu să ne apropiem de un om care tot timpul ne împunge, este nemulțumit și caută pricini de ceartă, tulburare și neliniște”,

a spus PS Ignatie.

Preasfinția Sa a explicat de ce Sfântul Ioan Botezătorul a ales ca loc al misiunii sale pustiul:

„Sfântul Ioan și-a ales ca loc de propovăduire deșertul. De ce nu a ales să predice în orașele țării Sfinte, care erau populate de mai mulți oameni și ar fi fost mai simplu să li se adreseze? Evanghelistul Marcu ne spune că toată Iudeea și cei care locuiau în Ierusalim veneau la el.

Sfântul Ioan ducea o viață austeră. Postea. Se hrănea din ceea ce îi dăruia Dumnezeu în natură, cu lăcuste și miere sălbatică. Era îmbrăcat într-o piele de cămilă – nimic confecționat de mâna omului. Avea o intimitate cu natura.

Pustiul, în gândirea biblică, este locul arătării lui Dumnezeu. În pustiu i se arată Domnul lui Moise atunci când i se descoperă sub forma rugului aprins care ardea și nu se mistuia.

Pustiul este și locul încercărilor și al maturității duhovnicești. Evreii, după ce au ieșit din robia egipteană, patruzeci de ani au peregrinat prin pustiu. În acești patruzeci de ani au învățat cum să trăiască comuniunea cu Dumnezeu. Unii au cârtit, alții s-au lepădat, alții s-au pocăit. Dumnezeu i-a însoțit permanent în călătoria lor spre țara Făgăduinței. În această călătorie prin pustiu, Domnul li S-a adresat în mod personal, învățându-i cum să facă față ispitelor, să renunțe la idolatrie, la cârtire și la tot ce îi putea distanța de El.

În pustiu a fost ispitit și Iisus Hristos – în pustiul Carantaniei. Acolo Îl biruie pe diavolul care încercase să Îl ademenească de partea sa.

Sfântul Ioan Botezătorul a ales să propovăduiască în pustiu pentru că este locul cel mai prielnic și intim de a grăi cu Domnul și de a ne întâlni cu El.

Să nu ne întristăm când, poate, și viața noastră este ca un pustiu, ca un deșert plin de încercări în care cârtim împotriva lui Dumnezeu.

Deseori ne revoltăm împotriva Lui, nu înțelegem ce ni se întâmplă din punct de vedere spiritual și declarăm chiar moartea lui Dumnezeu – așa cum au făcut-o unii în decursul istoriei umanității.

Cu toate acestea, chiar dacă este un pustiu în inima noastră, El acolo ne vorbește. Așteaptă să avem inima deschisă, disponibilă, ca un receptacul, în care să Îl primim pentru a ne îndrepta și a ne așeza pe calea Împărăției Lui și pe cea a trăirii Evangheliei”.