Actualitate

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, reacție la disputele privind Paștele catolic și cel ortodox: ”Lumina din noaptea de Paști dintr-un sat izolat din Vaslui, care sigur nu are aeroport, este la fel de sfântă ca şi cea care vine pe avion de la Ierusalim”

În ultimele săptămâni, au circulat tot felul de propuneri, din partea unor personalități din România, vizavi de diferențele de dată dintre Paștele catolic și cel prtodox. Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi și profesorul Adrian Papahagi de la UBB au cerut ca BOR să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții. Papahagi a anunțat chiar că va iniția „un amplu demers național”, cerând BOR să calculeze data Paștelui pe calendarul gregorian.

Biserica Ortodoxă a reacționat la propunerea ca Paștele să fie celebrat la aceeași dată de către întreaga creștinătate, spunând că „soluționarea acestei probleme, care nu este una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe și decizia unui viitor și necesar Sinod pan-ortodox”.

Sub genericul ”Noul ca vechi (Paștile și calendarul)”, Episcopul Hușilor, PS Ignatie arată că este momentul să ne debarasăm de umbrele trecutului, într-o vreme în care noul este cuvântul de ordine la tot pasul.

”Sfântul Ioan Damaschin este cel care ne spune că întruparea Fiului lui Dumnezeu este “cea mai mare noutate din toate noutățile și singurul nou lucru sub soare”. Dacă Nașterea lui Hristos, Crăciunul, este noutatea absolută, de ce vrem ca Paștile, Învierea Sa, să rămână atașate de vechiul “absolut” al calendarului? Tot ceea ce este de la Hristos este înnoitor și se înnoiește permanent. Inclusiv Tradiția este înnoitoare și dinamică, având permanent legată de ea fidelitatea credinței față de propriile rădăcini ale adevărului și ale autenticității.

Lumina sfântă va veni și “pe nou”, pentru că vine de la Hristos, noutatea absolută, nu de la calendarul pe vechi. Mai mult, lumina din noaptea de Paști dintr-un sat izolat din Vaslui, care sigur nu are aeroport, este la fel de sfântă ca şi cea care vine pe avion de la Ierusalim. Și cred cu tărie că va fi la fel de înnoitoare ca și aceea, pentru că Paștile cel adevărat, așa cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este săvârșirea Euharistiei, Hristos euharistic, Lumina lumii.

Bonus. O întrebare pentru “cei încremeniți în proiect”: de ce de Crăciun preferăm să fim cu “noul”, iar de Paști vrem cu tot dinadinsul să fim cu “vechiul”? Doar este Același Hristos, noutatea absolută”, a scris PS Ignatie, pe pagina Episcopiei Hușilor.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

2 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

2 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

2 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

3 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

14 ore ago