PSD: „Cerem deschiderea bisericilor și a restaurantelor, refuzăm starea de alertă încă 30 de zile!”

0
444




„Toți cei care doriți să știți ce se va întâmpla, ce veți putea face sau nu, trebuie să așteptați până pe 16 (e vorba de 16 iunie, n.r.). Doar atunci veți putea citi în Monitorul Oficial ce a decis haoticul guvern liberal. Eventual tot spre miezul nopții, cum v-au obișnuit…

Prostie? Sfidare? Aroganță? Da, toate la un loc! Aceasta este #Românianormală promisă de Președinte și implementată de Orban!

PNL îi sfidează pe români și vrea să-i țină în restricții aberante pentru alte 30 de zile. Vom modifica starea lor de alertă.

Exclus să mai stăm alte 30 de zile văzând cum bolnavii sunt lăsați la porțile spitalelor și economia se duce de râpă.

Ei vor doar să dea tunuri și să-și premieze incompetenții cu carnet de partid. Voi, restul, nu existați! Și nici măcar nu se sfiesc să v-o transmită verde în față!”,

este mesajul dur transmis de PSD, în aceste zile, când guvernul Orban anunță că vrea prelungirea stării de alertă.

Aseară, PSD a anunțat că nu va vota prelungirea stării de alertă în formula actuală. Printre măsurile propuse de social-democrați se numără o stare intermediară de 15 zile, dar și deschiderea bisericilor și a restaurantelor din interiorul hotelurilor.









„E necesară deschiderea spitalelor pentru populație, stoparea numirilor de coafeze pe funcții bănoase. Noi am decis, în primă instanță, iar decizia finală va fi luată mâine în cadrul Comitetului Executiv al PSD, să susținem o stare intermediară, pe o perioadă strict limitată în timp, care să asigure tranziția la normalitate și care să conțină strict măsurile pentru protejarea sănătății populației și nimic mai mult”,

a spus Romașcanu, într-o conferință de presă.