Actualitate

„PSD nu va accepta o formulă care restrânge drastic dreptul copiilor la educație de calitate”, spune deputatul PSD de Vaslui, Eduard Popica

PSD susține modificarea legilor educației, dar care să fie în folosul cadrelor didactice și al copiilor, afirmă deputatul PSD de Vaslui, Eduard Popica, făcând o analiză a Legilor Educației, prezentate ieri de ministrul Ligia Deca.

„Modificarea legilor învățământului preuniversitar și universitar este absolut necesară, dar trebuie făcută doar în urma unei ample și consistente dezbateri, având în vedere cât de important este acest domeniu, inclusiv pentru ceea ce înseamnă viitorul României.

Este foarte bine că, într-un final, ministrul Educației și-a asumat oficial și face publice proiectele legilor învățământului, însă, din analiza făcută de specialiștii PSD, s-a constatat că trebuie corectate câteva chestiuni cheie, definitorii pentru viitorul copiilor”, susține deputatul vasluian.

Pentru admiterea în liceu, PSD nu va accepta o formulă care restrânge drastic accesul copiilor la educație de calitate, spune parlamentarul vasluian.

„Este cel puțin discutabil dacă liceele să aibă dreptul să-și organizeze propriile admiteri, cu propriile subiecte pentru că ar crește riscul practicii neloiale a meditațiilor și al corupției.

Probele de bacalaureat nu trebuie înmulțite, PSD privind cu multă rezervă această propunere din proiect.

Desființarea liceelor pedagogice și modificarea formării învățătorilor nu e o soluție, mai ales în condițiile lipsei acute de profesori dedicați.

Învățământul special ar trebui, în opinia noastră, să țină cont inclusiv de realitatea bazei noastre școlare.

Nu în ultimul rând, Legea Educației trebuie să cuprindă și prevederi în ceea ce-i privește pe copii născuți în diaspora. Dacă tot vrem să se întoarcă românii acasă trebuie să găsim soluțiile corecte pentru integrarea copiilor născuți și crescuți în diaspora.

Pe lângă aceste observații pe marginea proiectelor de lege, PSD are câteva obiective esențiale, strategice, de mare importanță pentru copii și părinți, cum ar fi accesul neîngrădit la educație pentru toți copiii, combaterea abandonului școlar, dezvoltarea unor aptitudini practice și cunoștințe profesionale care să permită un cât mai bun acces pe piața forței de muncă, dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc”, a mai spus deputatul.PSD.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

3 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

3 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

4 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

4 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

15 ore ago