PSD reclamă mită electorală la Banca, patronul Vanbet este acuzat de implicare în campania PNL

0
700




PSD Vaslui a reclamat fapte de mită electorală în comuna Banca, după ce. în mediul online, au apărut mai mulți cetățeni ai comunei, care par a fi în campanie, iar unul dintre ei poartă o cutie cu produse marca Vanbet.









Conducerea PSD susține că dr. Fănel Bogos, managerul general Vanbet, ar face campanie electorală în favoarea candidatului PNL la funcția de președinte al CJ Vaslui, dr. Nelu Tătaru.

De altfel, în cursul zilei de duminică, pe pagina organizației PSD Bârlad au apărut poza cu pricina și un text extrem de dur la adresa candidatului PNL și a posibilei mite electorale de la Bancs. În poză apare însuși managerul Vanbet, iar cei de la PSD susțin că acesta încalcă legea.

”Din ce în ce mai obișnuit cu încălcarea legii, Tătaru Nelu și-a trimis sponsorul principal în campanie la Banca.

Observăm în fotografie cum medicul veterinar Bogos împarte cadouri ce pot fi socotite mită electorală alături de candidatul PNL la funcția de primar al comunei Banca, Stamatin Cristinel.
Așadar, după doar o săptămână de campanie Tătaru s-a înconjurat doar de interlopi și oameni certați cu legea:
primul a fost prefectul Onofrei care a dat cinstea pe rușine participand la acțiuni electorale în calitatea sa de prefect și organizator al alegerilor la nivelul județului!
al doilea este candidatul de la Zorleni alături de care rânjește din afișe ilegale!
al treilea este candidatul de la Banca surprins după cum se vede în fotografie împărțind mită electorală!
Dacă i-a mers cu furatul în pandemie de ce sa nu încerce să fure și alegerile? Tătare, vei da samă pentru toate acestea!”, au postat cei de la PSD Bârlad. Rămâne de văzut ce reacție vor avea liberalii, pentru că lupta electorală devine din ce în ce mai strânsă. (sursa foto: Facebook Organizația PSD Bârlad)