Astăzi, cu ocazia sărbătorii Sfântului Haralambie, apărătorul de boli, la sediul Organizației Comunale a PSD Alexandru Vlahuță a fost desemnatcandidatul la fotoliul de primar al comunei. Acesta este Gheorghe Ursu, prezentat de conducerea județeană a social-democraților drept un om ambițios, cu viziune și apt să aducă schimbarea mult așteptată în comună.
„Pentru comuna Alexandru Vlahuță, a venit momentul schimbării, după 20 de ani de obiective ratate! Gheorghe Ursu este candidatul nostru, de care comuna Alexandru Vlahuță are atât de multănevoie! Are viziunea și capacitatea pentru a implementa proiecte atât de necesare pentru dezvoltarea comunității!”, a declarat deputatul Adrian Solomon, președintele interimar al Organizației Județene a PSD Vaslui.
La evenimentul politic au mai participat și Andrei Huiban și Costel Zara, din partea Organizației Municipale a PSD Bârlad, dar și membri și simpatizanți ai PSD Alexandru Vlahuță.
Lansare și la Băcani, candidat tânăr
După aproape opt ani de când comuna Băcani este condusă de un primar liberal, social-democrații și-au propus să urmeze exemplul unor comunități administrate de femei puternice din PSD și să trimită în lupta pentru fotoliul de primar tot o femeie. Este vorba despre Lenuța Bichineț, care speră să fie aleasă de majoritatea cetățenilor cu drept de vot, astfel încât să se alăture comunelor Zorleni, Epureni, Vutcani, Solești, etc., unde comunitățile s-au dezvoltat mai ceva ca orașele.
„Pentru comuna Băcani, a venit momentul ca modelul de bună practică de la Zorleni să fie copiat. Și cum astfel, dacă nu cu o femeie puternică, care înțelege întocmai administrația publică. Lenuța Bichineț este candidata noastră la primăria comunei Băcani și are energia și priceperea pentru a construi o comună prosperă și modernă împreună cu o echipă de oameni tineri”, a declarat deputatul Adrian Solomon, președintele interimar al Organizației Județene a PSD Vaslui.
Prezentarea candidatei a avut loc sâmbătă, 10 februarie, la sediul Organizației Comunale a PSD Băcani, în prezența senatorului Iulian Bîca și a deputatului Adrian Solomon. De asemenea, la eveniment au luat parte și Andrei Huiban șiGeorgică Motrea, din partea Organizației Municipale a PSD Bârlad. Evident, au participat și numeroși simpatizanți și membri de partid, care au dorit să o susțină pe noua candidată la fotoliul de primar.