Pseudo-scandal la cel mai mare spital din județ! Dumitru Buzatu: „De ani de zile organizăm concurs pentru director medical, dar nu se înscrie nimeni”

Transferul chirurgului Bogdan Popa de la Spitalul Municipal Huși la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, precum și zvonurile legate de posibilă preluare de către acesta a postului de director medical la SJU au făcut ca unele minți înfierbântate (din Spitalul Județean sau pur și simplu inamici ai medicului Popa, din exteriorul unității!) să născocească un așa-zis conflict în cel mai mare spital din județ. S-au anunțat demisii colective, proteste, fel de fel de greve din partea medicilor din Spitalul Județean.

Contactat de reporterii Vasluianul.ro,  președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu are o reacție tranșantă în pseudo-criza de la SJU.

„Sunt două situații clare în acest așa-zis scandal, provocat artificial. În primul rând, vreau să spun că dr. Bogdan Popa se transferă la Spitalul Județean că medic chirurg, un specialist de care Spitalul Județean are nevoie.

Cât privește postul de director medical, au fost mai multe concursuri organizate la Spitalul Județean pentru acest post, de aproape doi ani, însă nu s-a înscris nimeni. Până pe 11 iulie, de exemplu, era termen de depunere a dosarelor pe acest post și nimeni din Spitalul Județean nu s-a înscris. Atunci, cine este nemulțumit și de ce?

Vreau să anunț public: vom organiza în continuare concursul pentru postul de director medical al Spitalului Județean, până se va ocupa legal acest post”, a spus Buzatu.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

6 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

9 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

10 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

13 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

15 ore ago