RAPORT DE PRIMAR: Cum s-a schimbat Dragomireștiul, de la „comuna fără un metru de asfalt” la „comuna cu kilometri de asfalt în sate” (FOTO)

0
324

Zilele acestea, primarul comunei Dragomirești, Dănuț Iacob, împlinește patru ani de mandat în fruntea localității. Ca un bun edil ce s-a dovedit în cei patru ani de mandat, Iacob a ținut să sărbătorească finalul primului mandat în mijlocul investițiilor promovate și câștigate de el, de când se află în fruntea primărie.

Și, de ce nu?, se poate gândi acum cu multă atenție la ceea ce îl va aștepta în cel de-al doilea mandat, pentru că Dragomireștiul este o comună grea.

În vremea fostului primar Aurel Turcu, despre Dragomirești se vorbea ca despre o comună în care nu se întâmplă nimic și doar cifrele mari de la ajutoare sociale o scoteau în evidență. În mandatele lui Turcu nu s-a turnat un metru de asfalt, parcă această localitate încremenise în timp.

După 2016, însă, odată cu preluarea mandatului de către Dănuț Iacob, s-au schimbat lucrurile. În bine. „Am fost ca un copil de la țară, care merge la oraș și nu știe la ce ușă să bată. Așa mă simțeam, la început de mandat, nu știam la ce uși să bat, pentru a câștiga proiecte, pentru că oamenii Dragomireștiului meritau și ei condiții bune, ca în alte comune”, explică primarul Iacob.

Vara anului 2020 înseamnă asfalt turnat impecabil pe 6,5 km, o investiție făcută prin CNI, cu o valoare totală de 11 milioane de lei – la care meritul este exclusiv al actualului primar! – prin care sate ca Popești, Rădești sau Tulești au acum condiții europene de circulație. Eforturile primarului Iacob și perseverența sa în a promova proiecte de infrastructură au adus alți 4,5 km de asfalt în celelalte sate – 800 metri în satul Doagele, 800 metri în satul Rădeni, 700 metri în satul Dragomirești, 1,2 km în satul Poiana Petrei, 800 metri în satul Vladia – lucrare care se derulează acum și ar trebui să fie gata în maxim o lună de zile, prin compania Nomis.

Podul de pe drumul județean spre Doagele va fi refăcut și el în totalitate, tot pe baza proiectului promovat de Iacob, astfel că locuitorii din zonă nu se vor mai trezi cu drumurile blocate, la orice ploaie mai însemnată. De altfel, tot drumul județean, care pleacă de la sediul primăriei spre Doagele și până la limita cu județul Bacău va fi asfaltat, cu fondurile Consiliului Județean. O firmă din București, care a câștigat licitația pe 12 km până la granița cu Bacăul, va aduce primele utilaje săptămâna viitoare.

Nu sunt singurele investiții în infrastructură. Primarul Iacob mai spune că trei școli sunt în lucru și vor fi predate în condiții moderne de învățământ către copiii din satele respective, în timp ce proiectul liceului din Vladia a suferit o modificare și se va construi un nou sediu de liceu, în timp ce sediul vechi va fi reabilitat cu bani de la comunitatea locală.

„Ziua mea de lucru începe la 7.30 dimineața, când plec spre primărie. Dimineața sunt tot felul de probleme de rezolvat, pentru că oamenii au multe situații care necesită sprijinul primăriei. Cum se liniștesc treburile la primărie, plec pe la șantiere, în toată comuna. De acolo, plec spre casă la 5-6 seara, când pleacă și constructorii.

Vreau să văd lucrări de calitate, pentru că sunt eforturi uriașe depuse în câștigarea proiectelor, iar locuitorii comunei Dragomirești merită și ei să aibă condiții bune de trai.

Eu cred că lumea vede ceea ce fac la primărie, toate eforturile pe care le depun, știu că mi-am dorit să aibă și oamenii de aici, consătenii mei, condiții de trai civilizate. Sunt și oameni răutăcioși, însă cei mai mulți apreciază proiectele pe care le-am adus”,

spune primarul Iacob.

Dănuț Iacob – Raport de primar 2020

[smartslider3 slider=”30″]