Home Local Razie de amploare la Negrești! Polițiștii și jandarmii au aplicat zeci de...

Razie de amploare la Negrești! Polițiștii și jandarmii au aplicat zeci de amenzi și au reținut permise și certificate

0
12

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, împreună cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au desfășurat o amplă acțiune, miercuri, în orașul Negrești și în comunele arondate, pentru menținerea ordinii publice și combaterea activităților ilegale. La activități au participat peste 25 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, combaterea criminalității economice, investigații criminale și acțiuni speciale, sprijiniți de jandarmi.

În cadrul controalelor, au fost legitimate peste 200 de persoane, au fost verificate peste 125 de autovehicule și s-au făcut peste 60 de testări pentru alcool și substanțe psihoactive. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 15.000 de lei.

Dintre acestea, 23 de sancțiuni au vizat abateri la regimul rutier. Totodată, au fost reținute 4 certificate de înmatriculare, un permis de conducere și un set de plăcuțe de înmatriculare.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here