Razie printre elevii de la Huși, prinși prin baruri și cafenele
Miercuri, începând cu ora 10.00, polițiștii și jandarmii vasluieni au derulat o acțiune tip „razie” în zona unităților de învățământ din municipiul Huși, pentru prevenirea și combaterea absenteismului în rândul elevilor din învățământul preuniversitar.

Cei 44 de polițiști participanți au participat la verificări î zona adiacentă a celor nouă unități de învățământ din oraș, fiind legitimate 110 persoane și instruite peste 80 de persoane, dintre care 47 elevi.
De asemenea, activitățile au vizat și verificarea a 13 agenți economici, situați în vecinătatea unităților de invățământ.
Ca urmare a acțiunii organizate astăzi au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 34.580 lei. Dintre acestea, 32 au fost aplicate conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 11 conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, una conform prevederilor Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, iar alte patru sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor altor acte normative.









