Reacția deputatului Solomon, la decizia Curții de Apel Ploiești: ”Republica de la Ploiești, turul 2 ânapoi”
Cu mai puțin de două săptămâni înainte de primul tur al prezidențialelor, un judecător al Curții de Apel Ploiești a luat o hotărâre controversată.
Magistratul a suspendat decizia CCR, prin care a fost anulat, în decembrie, întreg procesul electoral pentru alegerea Președintelui României.
Hotărârea a stârnit reacții în rândul specialiștilor, care precizează că nu va produce efecte. Mai mult, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești va face recurs împotriva deciziei. Iar Inspecția Judiciară urmează să cerceteze o posibilă abatere comisă de judecător.
O reacție pe acest subiect, în stilul caracteristic, a avut-o și deputatul PSD de Vaslui, Adrian Solomon, vineri după-amiază. Președintele PSD Vaslui susține că ”la Ploiești s-a născut revoluția suveranistă din ciocanul unui judecător cu cohones”.
Cât despre efectele tembelei hotărâri credem că vor fi asemeni proclamării de către Prezidentul Candiano a celebrei Republici ploieștene. Probabil sub asaltul Reacțiunii inspecției judiciare, judecătorul o va întoarce ca la Ploiești și va motiva că a glumit…









