Școala Postliceală Sanitară „Radu Miron” Vaslui confirmă încă o dată nivelul ridicat al corpului profesoral, după ce singura notă de 10.00 obținută la concursul național de Titularizare 2026, în județul Vaslui, aparține unui cadru didactic al acestei instituții de învățământ. Este vorba despre maistrul instructor Hristea Doinița, profesor în domeniul asistență medicală, care predă la Școala Postliceală Sanitară „Radu Miron” încă din anul școlar 2013–2014.
De-a lungul anilor, aceasta și-a construit o reputație solidă în pregătirea viitorilor asistenți medicali, îmbinând experiența practică cu o activitate didactică apreciată de elevi și colegi.
Rezultatul obținut la Titularizare 2026 nu este o întâmplare. În anul 2022, cadrul didactic a obținut, de asemenea, nota 10.00 la examenul național de definitivare în învățământ, performanță confirmată de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui. La acel moment, Hristea Doinița a fost primul maistru instructor din domeniul asistenței medicale din județ care a susținut examenul de definitivat și singurul care a obținut nota maximă.
Conducerea Școlii Postliceale Sanitare „Radu Miron” consideră că acest nou rezultat reflectă profesionalismul și experiența acumulate în cadrul instituției, dar și calitatea colectivului profesoral.

”La îndrumarea conducerii școlii a regretatului director prof. Vicol Romel și ulterior a doamnei director, prof. Mirela Muștiuc, doamna Hristea a fost printre primele cadre didactice din jud. Vaslui, categoria maiștrilor instructori din domeniul asistență medicală, care a participat la examenul de definitivare în învățământ și singura care a dobândit la acest examen nota 10.
În cadrul examenului național de definitivat (sesiunea 2022), cadrul didactic Hristea A. Doinița a obținut nota finală 10,00, conform rezultatelor oficiale afișate de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui. Așa că ne mândrim că avem în colaborarea colectivului nostru profesoral astfel de entități didactice.
Majoritatea colegilor noștri sunt de un așa calibru. Conform rezultatelor inițiale de la concursul național de titularizare 2026 afișate la ISJ Vaslui, patru cadre didactice au participat de la aceeași instituție de învățământ, toate reușind rezultate deosebite”, spune prof. Mirela Muștiuc (foto), directorul Școlii Postliceale Sanitare „Radu Miron”.
Deși performanța îi poate deschide doamnei Hristea Doinița drumul către o carieră în învățământul de stat, conducerea școlii afirmă că privește acest rezultat atât cu regret, cât și cu mândrie.
”Cu regret am spune, pentru că, odată dobândită această titularizare, probabil încadrarea la Liceul Radu Miron nu va mai fi posibilă. Dar, și cu mândrie, pentru că sunt sigură că rezultatele acestei titularizări reprezintă un cumul, o însumare a experienței didactice dobândite în cadrul școlii noastre. O complimentăm pe doamna Hristea, îi adresăm cele mai sincere felicitări și îi dorim mult succes în noua etapă a carierei sale”, a mai spus doamna Muștiuc.















