Robert Vlada, candidatul PNL la Primăria Vaslui, în mijlocul locuitorilor din Moara Grecilor

0
644
În cadrul unei întâlniri electorale, candidatul PNL la Primăria Municipiului Vaslui, Robert Vlada, a expus cu fermitate problemele cu care se confruntă locuitorii din Moara Grecilor, o suburbie a orașului.
„La doar câțiva pași de inima orașului, oamenii din Moara Grecilor se confruntă cu lipsa drumurilor asfaltate, a apei curente și a sistemului de canalizare, deși plătesc cu regularitate taxe și impozite de ani de zile”, a declarat Vlada.
Candidatul a subliniat faptul că eforturile anterioare de a îmbunătăți infrastructura localității nu au dat roade și că situația rămâne neschimbată, ceea ce a condus la disconfort și nemulțumiri în rândul comunității.
robert vlada campanie 002 robert vlada campanie 003 robert vlada campanie 004 robert vlada campanie 005 robert vlada campanie 006
„Cetățenii acuză că sistemul de canalizare nu este funcțional și refuză să se racordeze la el”, a adăugat Vlada.
Robert Vlada și-a asumat angajamentul de a face din rezolvarea problemelor cetățenilor o prioritate absolută, promițând transparență privind fondurile investite în proiectele de infrastructură existente și eficiență în utilizarea banilor publici.
„Cetățenii din Moara Grecilor nu mai pot aștepta! A venit momentul pentru acțiune decisivă și responsabilă”, a subliniat candidatul.
Vlada a pledat pentru o administrație locală responsabilă și a ținut să sublinieze că este hotărât să devină vocea vasluienilor în Primăria Municipiului Vaslui.
„Împreună, putem face diferența și aduce schimbările necesare pentru un trai mai bun și mai sigur”, a concluzionat Robert Vlada în discursul său.
(Material electoral realizat la comanda PNL Vaslui, CMF 21240015)