Local

Salvatorii vasluieni au donat sânge, la CTS Bârlad. De 12 ani, salvează vieți prin sângele donat

Un grup de 28 de pompieri, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui, în colaborare cu personalul Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Bârlad și voluntarii din cadrul Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) au organizat o nouă acțiune de donare a sângelui.

Activitatea s-a derulat la sediul CTS Bârlad, acolo unde pompierii au donat peste zece litri de sânge pentru ajutorarea celor care au nevoie de transfuzii sanguine.

Donarea de sânge este o acțiune salvatoare de vieți, deoarece sângele este singurul medicament care, cel puțin deocamdată, este imposibil să fie găsit în vreo farmacie.

Participarea pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui la campaniile de colectare organizate de Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Bârlad au devenit deja o traditie, în acest an împlinindu-se 12 ani de la prima colaborare interinstituțională.

„Pompierii sunt printre donatorii noștri fideli, deoarece ei știu că există o nevoie permanentă de sânge. Mai mult decât atât, pompierii au înțeles nevoia de a repeta în mod regulat acest gest, iar gestul lor înseamnă o mână întinsă unui prieten necunoscut aflat în nevoie”, a declarat Alina Ghimus, managerul CTS Bârlad.

Prin derularea campaniei „Donează sânge, fii erou!”, CTS Bârlad și Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) își propun, pe de o parte, să crească numărul donatorilor de sânge, prin creșterea gradului de conștientizare asupra importanței actului de donare a sângelui, iar pe de altă parte, își propun completarea stocului local de sânge.

„Donează sânge, fii erou!” este un proiect al organizației studenților mediciniști Iași, parte a FASMR și a programului Standing Committee on Public Health, de asemenea, programul fiind susținut de Ministerul Sănătății, de Institutul Național de Transfuzie Sanguină și de Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice”, a declarat Cristina Beatrice Codreanu, coordonatorul campaniei „Donează sânge, fii erou! ” – Bârlad.

În decursul celor 12 ani de colaborare continuă între CTS Bârlad și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui, pompierii vasluieni au sprijinit instituțiile medicale cu peste 600 litri de sânge.

Adrian Preda

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

17 minute ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

24 de minute ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

33 de minute ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

41 de minute ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

12 ore ago