Sâmbătă, 28 octombrie a.c., între orele 10.00 și 14.00, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui organizează, în fața sediului din municipiul Vaslui, Piața Independenței, ”Zilele Porților Deschise”.
Cu această ocazie, polițiștii Serviciului Resurse Umane vor prezenta aspecte ce țin de abilitățile necesare unui polițist și avantajele oferite tinerilor ce urmează școlile de poliție. Celor interesați, le vor fi oferite informații despre oferta educațională a Ministerului Afacerilor Interne și le vor fi puse la dispoziție materiale informative.
Totodată, polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, criminalistică, pregătire profesională, prevenirea criminalității, protecția animalelor, siguranță școlară și luptătorii pentru acțiuni speciale, vor desfășura activități menite să prezinte publicului interesat mijloacele și modalitățile în care acționează pentru siguranța cetățenilor.
La activitate vor fi prezenți și câinii polițiști, specializați în prelucrarea de urmă umană, RICO (9 ani) și LEIA (5 luni). De asemenea, vor fi expuse autoturismele și tehnica din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.