SC Goscom SA a rămas fără conducere! Consilierii PSD vor face plângere penală

0
318




Ședința de ieri a Consiliului Local Vaslui nu a rămas fără ecou. Din păcate, una dintre problemele generate de ceea ce s-a întâmplat la finalul ședinței a avut urmări astfel că societatea Goscom SA a rămas fără conducere.









”La ora 0:00, SC Goscom SA Vaslui a rămas fără conducere. Și asta deoarece Hotărârea de Consiliu Local nr. 124/31.08.2021 (demers ilegal al majorității PNL și USR-PLUS) nu a fost semnată până la această oră de către președintele de ședință Mitică Jora (PNL), care a fugit imediat după încheierea ședinței. Instituțiile abilitate vor verifica legalitatea demersului, în cazul în care Hotărârea datată 31 august, va fi semnată astăzi sau mâine, cu complicitatea unor persoane din aparatul de specialitate al Primăriei municipiului Vaslui.

Totodată, trebuie menționat că, până la ora 0:00, trebuia convocată Adunarea Generală a Acționarilor de la Goscom care să ia act și să pună în aplicare Hotărârea luată, dar nesemnată. Orice document datat astăzi, dar semnat ulterior, va fi un motiv întemeiat pentru ulterioare plângeri penale”, au transmis consilierii PSD.