Mesaje electorale PSD

Scrisoare deschisă a primarului Bârladului, Dumitru Boroș, către alegătorii bârlădeni

„Dragi Bârlădeni,
Se încheie 8 ani de când am pășit împreună pe drumul atât de așteptat al înnoirii și al dezvoltării municipiului Bârlad. Un drum greu, cu urcușuri și coborâșuri, cu multă muncă și provocări.
Istoria va fi cea care ne va arăta în cele din urmă valoarea ideilor, a faptelor și a pietrelor de temelie pe care le-am pus la baza acestui proces al transformării urbei.
Însă, cu Dumnezeu în gând și în inimă, vă mărturisesc că singura mea călăuză a fost dorința de a lăsa în urmă un oraș în care să îți fie drag să trăiești. Un oraș în care să vrei să îmbătrânești, din care tinerii să nu mai plece și unde bârlădenii care au plecat deja spre a câștiga o pâine mai bună în alte zări ale lumii, să găsească toate motivele de a se întoarce acasă.
În slujba acestui gând mi-am pus toată energia și în acest scop au luat ființă investițiile pe care am izbutit să le ducem la bun sfârșit sau care, încă, se află în derulare: varianta ocolitoare a Bârladului, reabilitarea din temelie a celor mai circulate străzi (printre care unele, precum Epureanu sau Pârvan, deveniseră aproape nepracticabile), începerea asfaltării cartierelor Munteni și Podeni, reabilitarea Spitalului de copii, construirea unui nou Ambulatoriu și dotarea acestuia cu aparatură medicală modernă, printre care un RMN și un al doilea computer tomograf, obținerea finanțării pentru un nou spital, prima flotă de autobuze electrice, consolidarea și dotarea Școlii profesionale, reabilitarea Școlii ”Antonovici”, a Liceului ”Cuza”, urmează Colegiul ”Codreanu” și Liceul ”Eminescu”, modernizarea și extinderea grădinițelor 2, 5 și 8, construirea unei noi creșe, construirea unui centru de socializare pentru persoanele vârstnice, modernizarea Grădinii Publice, construirea Parcului ”Mihai Eminescu”, modernizarea Parcului ”V. I. Popa”, reabilitarea trotuarelor, amenajarea pistelor de bicicletă, îngroparea cablurilor aeriene, înlocuirea rețelei vechi de iluminat cu una economică și nepoluantă, extinderea și înlocuirea rețelelor de canalizare și de apă, pentru a opri pierderile și a elimina avariile.
La fel de importantă a fost susținerea oamenilor de afaceri locali prin introducerea de facilități fiscale și dezvoltarea infrastructurii de business, în paralel cu demersurile și sprijinul pentru înființarea Centrului comercial “Bârlad Value Center” în care activează unii dintre cei mai renumiți retail-eri europeni. Acolo au fost create peste 600 de locuri de muncă și tot de acolo ne intră la bugetul local, taxele și impozitele aferente.
Am făcut tot posibilul ca această paletă de investiții să acopere toate categoriile de vârstă și cât mai multe zone de interes. Valoarea fondurilor pe care am reușit să le aducem până acum depășește 70 de milioane de euro.
Subliniez aceste aspecte nu pentru că aș considera că e suficient. Dimpotrivă, cred cu tărie că Bârladul are nevoie să se vindece de urât printr-o politică fermă de peisaj urban și imagine urbană. Și că trebuie să continuăm.
Este motivul pentru care cer iarăși încrederea dumneavoastră, pentru încă un mandat de primar.
Avem în lucru proiecte importante pentru dezvoltarea Bârladului, pe care în sinteză, le regăsiți în cele ce urmează, grupate pe domenii. Vă îndemn să le analizați și să aveți în vedere că pentru înfăptuirea lor, de această dată avem și sprijinul politic necesar.
Tot ce mai trebuie este ca la alegerile de pe 9 iunie să ne oferiți, mie și echipei mele, șansa de a desăvârși povestea frumoasă a evoluției Bârladului spre orașul civilizat, îngrijit și aerisit pe care ni-l dorim cu toții.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”
Primar Dumitru Boroș
̦ ̦ ̦
(Material electoral realizat la comanda PSD-Organizația Județeană Vaslui, CMF:21240002)
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Alexandru Brădățan, Andreea Hăisan, Matilda Pascal Cojocărița și Ecaterina vin la Ziua Comunei Ștefan cel Mare. ”Îi așteptăm pe toți vasluienii”

Astăzi, la Statuia Domnitorului Moldovei, din satul Cănțălărești, vasluienii petrec la Ziua Comunei Ștefan cel…

9 ore ago

IPJ Vaslui: În ce condiții rămâneți fără permis de conducere, după analizele drug-test

COMUNICAT DE PRESĂ... ”Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public în sensul că ”O.U.G…

o zi ago

Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Onilă, dă vina pe inteligența artificială pentru filmulețele porno

Condamnat la opt ani de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, Corneliu Onilă susține în…

o zi ago

Ard două case la Lipovăț, pompierii sunt la locul incendiului

În urmă cu puțin timp, un apel 112 a anunțat izbucnirea unui incendiu în satul…

o zi ago

Muncitorul de la Drumuri Naționale Bârlad, spulberat de o mașină de Ucraina, a murit în spital. Anunțul DRDP Iași

Un drumar din cadrul Secției Drumuri Naționale Bârlad  la datorie. DRDP Iași anunță cu tristețe…

o zi ago

Cadavrul unui bărbat din Negrești a fost descoperit în pădurea Chițoc, joi dimineață

Caz șocant, anchetat de procurorii și polițiștii vasluieni. Joi dimineață, un apel la 112 anunța…

2 zile ago