Categories: Actualitate

Se deschide prima benzinărie Socar, din județul Vaslui!

Conform unor surse, în câteva luni, în municipiul reședință ar urma să fie deschisă prima stație de carburanți Socar, din județul Vaslui. În acest moment, benzinăriile Socar sunt foarte vizibile în zona Bucovinei, dar și în alte județe din Moldova, de aceea anunțul că se deschide o astfel de stație în județ este o garanție a unor carburanți de calitate. La Vaslui, stația ar urma să funcționeze într-o locație cu trafic destul de mare, spun sursele Vasluianul.ro, iar negocierile sunt în curs.

SOCAR este compania petroliera de gaze naturale deținută de statul Azerbaijan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic), companie renumită la nivel mondial pentru activitatea sa de producție de petrol și gaze naturale. Din anul 2011, compania s-a implicat în Romania prin compania SOCAR Petroleum S.A. și prin crearea și consolidarea unei rețele de benzinării la nivel national. Astfel, a devenit unul dintre jucătorii importanți pe piața distribuției de carburanți din România. Până în prezent, investițiile companiei SOCAR în economia românească au creat aproximativ 750 de locuri de muncă.

Daniel Tănăsuc

Share
Published by
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

13 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

17 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

17 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

18 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

18 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago