Se fac decopertări pe alte trei segmente ale șoselei de centură a Bârladului

0
516

EFORTURI… Începând de ieri, lucrările la viitoarea variantă de ocolire a Bârladului au intrat într-o nouă etapă, respectiv cea a decopertărilor de adâncime pe alte trei segmente.

„După ce s-au finalizat operațiunile de trasare și prelevare de probe de pe alte trei segmente, iar la primul segment, cu o lungime de 1,6 kilometri, s-a finalizat decopertarea de adâncime, șantierul se desfășoară acum în patru zone de lucru.

În teren, numărul de utilaje a crescut substanțial și se continuă și procedurile pentru relocarea rețelelor electrice și de transmisiuni, ca și racordarea șantierului la utilități.

Prin urmare, în ciuda a ceea ce se tot vehiculează, șantierul este foarte activ iar eu, în ce mă privește, precum și colegii de la CNAIR, surpevizăm în continuare atent lucrările. Asigur bârlădenii că orice informație nouă care va apărea despre acest subiect va fi făcută publică, oficial, pe canalele de comunicare ale Primăriei Bârlad.

Noi ne asumăm ce comunicăm, nu facem poze și filme doar să dăm bine pe rețelele de socializare”,

a declarat primarul Dumitru Boroș.