Se închid localități în județul Vaslui, din cauza Covid? Decizia, la prefectul Gologan!

MĂSURI DISPERATE… Aseară, șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că toate Comitetele Județene de Situații de Urgență, inclusiv cel de la Vaslui, se vor reuni în cel mai scurt timp pentru a analiza situația îmbolnăvirilor pe fiecare localitate în parte, astfel că se poate decide carantinarea unei anumite localități în care numărul de cazuri este peste limita stabilită de Guvern.

„Vor analiza situația din fiecare județ și în localitățile din județul respectiv, în condițiile unei incidențe de 1,5 la mia de locuitori, pe localitatea respectivă. Se poate decide inclusiv purtarea măștii în spații deschise, nu numai în spații închise.

Se pot interzice nunțile și botezurile, închiderea sau sistarea activității restaurantelor, în zonele cu incidență mai mare de 1,5 la mia de locuitori.

Agenții economici care nu respectă măsurile vor fi închiși pe o perioadă de 30 de zile.

Mai este și o precizare privind organizarea sărbătorilor religioase, care se vor organiza numai cu participarea persoanelor care sunt din acea comunitate”,

a spus Arafat.

Vorbind de județul Vaslui, este greu de spus în acest moment dacă vor fi localități care intră în carantină.

Situația epidemiologică la nivelul județului Vaslui de ieri, conform informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Vaslui, se prezintă astfel:

3341 de cazuri confirmate cu noul coronavirus:

  • – 306 persoane internate în spital:
    • 292 pe secții
      • asimptomatici 16,
      • forme ușoare 71,
      • forme medii 167, forme severe 38 )
    • și 14 în ATI;
  • – 89 de persoane decedate;
  • – 2361 de persoane vindecate;
  • – 460 de persoane pozitive la domiciliu.
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

2 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

6 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

7 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

7 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

7 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

18 ore ago