
Începând cu data de 5 iulie, la nivelul judeţului Vaslui a început acţiunea de recoltare a culturilor înfiinţate în toamna anului 2020, precum și a culturilor însămânţate în această primăvară, cu perioadă scurtă de vegetaţie.
Astfel, suprafaţa totală ocupată cu aceste culturi este de 94.545 ha și are următoarea structură: grâu + secară – 66.431 ha, rapiţă – 14.092 ha, orz – 7.344 ha, orzoaică de primăvară – 2.474 ha, mazăre – 1.660 ha, ovăz – 1.673 ha, triticale – 355 ha, orzoaică de toamnă – 357 ha, in pentru ulei – 116 ha și muștar – 43 ha.
Așadar, din suprafaţa totală ocupată la nivelul judeţului nostru, societăţile comerciale utilizează terenuri agricole în proporţie de 59%, exploataţiile simple – fără personalitate juridică 21%, producătorii agricoli individuali 16%, societăţile agricole 3% iar alţi deţinători 1%.
Astfel, potrivit informaţiilor comunicate de producătorii agricoli rezultă că, până la această dată, culturile au fost recoltate în procent de 80%, respectiv de pe o suprafaţă de 75.318 ha. De menţionat este și faptul că, urmare a condiţiilor meteorologice favorabile din perioada de vegetaţie, producţiile obţinute la culturile de păioase și rapiţă sunt comparabile cu cele ale unui an agricol normal, din punct de vedere climatologic.
Informaţiile privind suprafeţele recoltate și producţiile medii obţinute, comunicate de către fermierii locali, sunt centralizate și transmise de două ori pe săptămână la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ȋn ceea ce privește situaţia privind suprafeţele recoltate și producţiile medii la hectar, obţinute în anul agricol 2020-2021 la nivelul judeţului, aceasta va fi definitivă în luna decembrie, urmare a centralizării datelor înregistrate, de către toţi producătorii organizaţi în exploataţii agricole comerciale, precum și de către reprezentanţii primăriilor, în cazul terenurilor utilizate de producătorii agricoli individuali.