Magistrații Tribunalului Vaslui au dat, vineri, 26 ianuarie, sentința în dosarul prin care vasluianul Ștefan Dragoș Moșneagu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri. Sentința, publicată pe portalul instanțelor de judecată, arată că persoana judecată a primit o sentință de 3 ani, pentru trafic de droguri, însă cu aplicarea suspendării executării pedepsei.
”Condamnă pe inculpatul Moşneagu Ştefan Dragoş, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Vaslui, la următoarele pedepse: 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin.1, cu aplicarea art 13 alin 1 lit c din Legea nr. 143/2000. rep. şi art.35 alin. 1 Cod penal (7 acte materiale), cu reţinerea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 38 alin. (1) din Cod penal, constată că infracţiunile pentru care inculpatul Moşneagu Ştefan Dragoş a fost condamnat sunt concurente. În baza art. 39 alin. (1) lit. b Cod penal, dispune aplicarea pedepsei principale mai grele de 2 ani şi 9 luni închisoare care va fi sporită cu o treime din cea de-a doua pedeapsă, urmând ca inculpatul Moşneagu Ştefan Dragoş să execute o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 1(un) an, a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a) și b) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a) și b) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 alin.3 Cod penal.
În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin.1 Cod penal, termen care se calculează potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. 2 Cod penal, de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă”, au decis judecătorii.
Moşneagu va fi obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, bărbatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Vaslui – SC GOSCSOM SA sau a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Vaslui pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare,