Local

Sindicaliștii din Sănătate s-au întâlnit cu premierul Ciucă și cu dr. Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății. ”Vor fi deblocate 14.000 de posturi în sistemul medical”, anunță dr. Tătaru

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas, pentru a dialoga pe tema priorităților de finanțare din sistemul medical.

Principalele priorități asupra cărora au fost agreate soluții vizează deblocarea angajărilor din sistem, eliminarea inechităților și noul sistem de salarizare. Astfel, prin memorandum promovat de ministerul Sănătății, Guvernul va aproba deblocarea a mii de posturi din sistemul medical. Vor fi alocate finanțările necesare pentru a completa plata voucherele de vacanță pentru toți angajații din sistem.

Pentru acoperirea integrală a majorărilor salariale din sistemul medical, Guvernul va adopta actul normativ prin care se va majora prin aducerea la același nivel maxim a tuturor angajaților care se regăsesc în Anexa 2 la Legea 153/2017, inclusiv personalul din categoria asistenței sociale.

Din perspectiva noii legi a salarizării, vor fi refăcute ierarhizările de personal, pentru a elimina inechitățile și a repoziționa asistenții medicali în viitoarea grilă. Recunoașterea rolului important al asistenților medicali în funcționarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare.

Pentru a asigura continuitatea activității în spitalele din rețeaua CFR  care urmează să fie transferate la autoritățile locale, va fi garantată menținerea locurilor de muncă pentru personalul actual și vor fi luate măsuri de creștere a calității serviciilor medicale.

Reprezentanții Guvernului au convenit să finalizeze negocierile pentru noul contract colectiv de muncă. În cadrul discuțiilor, a fost convenită necesitatea unei mai bune gestionări a situației concediilor medicale. Dialogul va continua, pentru implementarea soluțiilor necesare pentru a îmbunătăți situația serviciilor oferite de sistemul medical din România.

La întâlnire au mai participat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu și consilierul onorific al premierului, doctorul Nelu Tătar, fostul ministru al Sănătății, deputat PNL de Vaslui.

”Am participat, astăzi, împreună cu Prim-ministrul României, domnul Nicolae Ionel Ciucă și reprezentanți ai Guvernului, la o întâlnire cu liderii sindicatelor din sănătate, pentru a discuta soluțiile de care are nevoie sistemul medical din România.

Medicii și tot personalul medical depun eforturi considerabile pentru sănătatea românilor, iar dialogul de astăzi înseamnă măsuri concrete.

Premierul României a subliniat faptul că cei care lucrează pentru #sănătate au tot sprijinul, iar astăzi s-a reușit agrearea ca veniturile lor să fie majorate la nivelul maxim din legislația actuală, incluzând aici și veniturile personalului din asistența socială.

Totodată, s-a convenit deblocarea a aproximativ 14.000 de posturi, dar și alocarea finanțărilor necesare pentru a completa plata voucherelor de vacanță pentru toți angajații din sistem.

Gând cu gând, idee cu idee, acțiune după acțiune, putem fi mai aproape de sistemul sanitar la care aspirăm cu toții. Trebuie să existe comunicare și colaborare continuă între noi, cei care ne dorim să construim acea Românie sănătoasă despre care v-am tot vorbit.

Grija față de #sănătate este o prioritate”, a anunțat dr. Tătaru, după ședință.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

o oră ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

o oră ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

2 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

2 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

13 ore ago