Șofer din Zorleni, prins cu un permis de conducere croat fals! Acum, are dosar penal

0
524

În ziua de 1 mai, la ora 17.45, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în misiune pe drumul național DN 24A, în suburbia Floreni, a orașului Murgeni, județul Vaslui, au oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 43 de ani, din comuna Zorleni.

Conducătorul autoturismului a prezentat un document, de tip permis de conducere, despre care a precizat că ar fi fost emis de autoritățile croate.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii bârlădeni au constatat că bărbatul nu figurează ca deținător de permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule. 

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ”falsul material în înscrisuri oficiale” și ”uzul de fals”.