Sofer fără permis, din Văleni, prins de Poliția Locală Vaslui! Greșeala care l-a dat de gol, este incredibil!

Sâmbătă, la prânz, un echipaj de poliție locală, cu atribuții în domeniul circulației rutiere, aflat în serviciul de patrulare pe str. Ștefan cel Mare, din Vaslui, a observat un autoturism oprit neregulamentar în fața bl. 199, în stația mijloacelor de transport persoane în comun.
La scurt timp, la autoturism s-a prezentat un bărbat, care a afirmat că este conducătorul autoturismului, iar polițiștii locali au procedat la legitimarea acestuia în vederea aplicării măsurilor legale.
În timpul verificării datelor de identitate în baza de date a MAI, polițiștii locali au constatat faptul că persoana identificată, în vârsta de 33 ani, cu domiciliul în com. Văleni, are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, motiv pentru care au solicitat sprijin Poliției Municipiului Vaslui.
La fața locului s-a prezentat un echipaj de polițiști din cadrul Biroului Rutier, care a constatat faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 335, alin. 2, din Codul Penal, motiv pentru care conducătorul autovehiculului a fost condus la sediul Poliției Municipiului Vaslui în vederea audierii și a întocmirii actelor procedurale, conform prevederilor legale.
Totodată, acesta a fost sancționat contravențional de către polițiștii locali pentru oprire neregulamentară, conform prevederilor OUG nr. 195/2002.









