Categories: Judiciar

Șofer moldovean cu acte false, mergea sa se angajeze în Spania!

COMUNICAT DE PRESĂ

28.01.2021

Meserie practicată în baza unui document fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, ce s-a dovedit a fi fals. Bărbatul a procurat documentul pentru a se putea angaja ca şofer profesionist la o firmă românească de transport care are un punct de lucru în Spania.

În data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 00.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în România, călătorind cu un mijloc de transport, înmatriculat în România, cetăţeanul moldovean L.R., în vârstă de 37 de ani.

La controlul de frontieră, pentru a justifica scopul călătoriei, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, afirmând că este angajat şofer profesionist al unei societăţi comerciale, cu sediul în România, care are ca obiect de activitate transport marfă.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat la control de către cetăţeanul moldovean, colegii noștri au efectuat verificări specifice în urma cărora au stabilit că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, L.R. a declarat că a obţinut permisul de conducere plătind suma de 250 de euro pentru a se putea angaja, pe teritoriul Spaniei, la firma de transport.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuni de  complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iaşi
Comisar-şef de poliţie LAZĂR DENIS MIHAELA
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

22 de minute ago

George Simion vine la Poienești, la ora 14.00. Va fi prezentat Planul Simion pentru agricultură

Alianța pentru Unirea Românilor anunță, pentru ziua de  5 octombrie, prezentarea Planului SIMION pentru agricultură.…

38 de minute ago

Avertizare de la meteorologi, se întorc ploile în zona județului Vaslui

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ, valabilă și pentru județul Vaslui COD GALBEN Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora…

13 ore ago

Ce au descoperit polițiștii de la Arme și Muniții Vaslui, la perchezițiile de vineri dimineața

Vineri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de…

13 ore ago

De astăzi, Vasluiul este capitala națională a distracției! Începe Festivalul Umorului, ediția 28

Începând de sâmbătă, 5 octombrie, și până duminică, pe 13 octombrie, Vasluiul este capitala națională…

13 ore ago

Pompierii militari vasluieni au sărit în ajutorul sinistraților din Costache Negri, Galați

30 de pompieri și patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt"…

20 de ore ago