Local

Șoferul tupeist din comuna Bogdănești. Fără permis și cu numere de înmatriculare false

Marți dimineața, în jurul orei 9.00, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală  Banca, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au oprit un autoturism pentru control, în satul Orgoiești, comuna Bogdănești. Mașina era înmatriculată în județul Iași și era condusă de către un tânăr de 18 de ani, din Orgoiești.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii aveau să afle că tânărul de la volan, tupeist de-a binelea, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar plăcuțele de înmatriculare aparțin altui vehicul.

Cercetările sunt continuate acum de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală  Banca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE

LD EXPERT GRUP SPRL, lichidator judiciar al debitoarei Valea Teiului SRL, societate în insolvență, dosar…

39 de minute ago

Un tânăr din Hoceni a fost oprit de Poliția Rutieră Vaslui. Acum, are dosar penal

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui au reținut un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din…

9 ore ago

Criminala Alinei Ciobanu a primit 16 ani de închisoare! Decizie definitivă a Curții de Apel Constanța

Tânăra în vârstă de 19 ani, Loredana Atănăsoaie, care anul trecut și-a ucis prietena, pe…

20 de ore ago

ISU Vaslui: Stație de autobuz spulberată, după o ciocnire între două autoturisme, pe DE 581

Pompierii din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și…

o zi ago

A căzut fațada de pe blocul Corevas, la doi pași de primăria Vaslui. Nu sunt pagube, nici victime

Miercuri noaptea, la ora 23.15, un apel la 112 anunța că fațada blocului Corevas, bl.…

o zi ago

Un elev de la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”, din Bârlad, a obținut medalia de aur la Olimpiada Europeană de Geografie

Cosmin-Ioan Dulgheru, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, a…

o zi ago