Soluții pentru fluidizarea traficului în Huși, oraș străbătut de DE 581! Ioan Ciupilan, primarul Hușului: ”Ori fugim din fața TIR-ului, ori îl lăsăm să treacă în față”

0
748




De prea mulți ani, traficul prin municipiul Huși a ajuns un coșmar pentru locuitorii municipiului, dar și pentru autoritățile locale. Și, tot de atâția ani, problema șoselei de centură a Hușului este subiect de dispute politice, iar cei care au de pierdut sunt hușenii. Primarul Ioan Ciupilan spune că șoseaua de centură a Hușului a fost finanțată, erau bani de la BERD, trebuiau să înceapă lucrările, dar schimbarea guvernării a dat toate planurile peste cap. În tot acest timp, în orașul tranzitat de sute de cisterne cu combustibil, spre R. Moldova, este un haos total.









”Cum să mai fiu optimist, când am 13 ani și jumătate de mandat, de când tot mi se spune că se face șoseaua de centură? Tot ce pot să spun este să muțumesc celor de la CNAIR, care m-au ajutat de două ori să asfaltez drumul european care tranzitează municipiul Huși.

Cred că suntem singurul oraș din România, supus unui ”bombardament”, ca să zic așa, trăim cu teama unei explozii în orice zi, din cauza acestor TIR-uri cu combustibili care coboară panta de la Dobrina în fiecare zi. Aproape că nu este zi fără să fie un accident pe dealul de la Dobrina. Toate aceste cisterne coboară în oraș, am ajuns să tremurăm.

Am ajuns la concluzia că, atunci când avem un TIR de combustibil în spate, ori fugim, ori îl lăsăm să treacă el în față. Am avut cazuri de oameni care au murit din cauza acestor TIR-uri, nu uităm niciodată”, spune primarul Hușului, Ioan Ciupilan.

Edilul orașului spune că a cerut să se facă o analiză detaliată a traficului pe principalele străzi din Huși, urmând a se monta semafoare în zonele aglomerate sau cu pericol pentru pietoni, de-a lungul DE 581, cei câțiva kilometri de drum de drum european, care trec prin oraș.