ȘTIREA NOPȚII Copil de 12 ani, în stare foarte gravă, după ce s-a electrocutat, la Tanacu

0
2056

Un copil de 12 ani, din comuna Tanacu, se zbate între viață și moarte, după ce s-a electrocutat la un transformator din zona Primăriei.

Se pare că băiatul se juca alaturi de alți copii și s-a urcat pe un stâlp, unde era amplasat un transformator de înaltă tensiune. Într-o clipă, băiețelul a fost curentat și a căzut de pe stâlp.

Salvatorii i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la SJU de unde, cel mai probabil, va fi trimis la Iași, având arsuri foarte grave.

La întoarcerea de la intervenție, salvatorii au fost martorii unui accident pe drumul național, la Satu Nou. Echipajele de intervenție incercau sa iasă pe drumul național, pentru a ajunge la.spital, iar o mașină a oprit pentru a le acorda prioritate.

O altă mașină, la volanul căreia se afla o șoferiță, nu a văzut manevra mașinii din față și a intrat cu viteză în partea din spate a mașinii care oprise. Poliția a ajuns la locul accidentului, soldat doar cu pagube materiale.