ȘTIREA NOPȚII Flăcări mari la Bârlad, incendiu de proporții în zona cimitirului Eternitatea. O persoană a ajuns la spital
Pompierii bârlădeni au intervenit, noaptea trecută, la un incendiu de proporții produs la o casă din zona cimitirului Eternitatea. Dată fiind gravitatea situației, au fost trimise două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul podului unei locuințe cu o suprafață de aproximativ 100 mp, fiind localizat. Simultan, s-au desfășurat acțiuni pentru protejarea a două locuințe aflate la aproximativ trei metri față de imobilul afectat.
Două femei, în vârstă de 46 și 53 de ani, au prezentat atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului de prim ajutor SMURD. Un bărbat în vârstă de 39 de ani, proprietarul locuinței, a suferit arsuri de gradul II și III pe aproximativ 15% din suprafața corporală, pe față și mâini, fiind preluat de un echipaj SAJ.
În urma incendiului au ars aproximativ 100 mp de acoperiș și două încăperi, împreună cu bunurile și obiectele aflate în interior. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jar sau scântei provenite din sistemul de încălzire.









