Categories: EducațieLocalSocial

ȘTIRILE AMIEZII: Profesorii vasluieni, așteptați la cursuri online

Profesorii vasluieni care doresc să afle ce se va petrece mai departe în domeniul lor de activitate, pe fondul pandemiei de coronavirus, sunt așteptați să se înscrie la a II-a ediție a Conferințelor “Școala pe net”, care se va va desfășura joi, 21 mai, în sistem online.

În această ediție, anunță Ministerul Educației Naționale, vor fi dezbătute chestiuni privind competențele digitale ale profesorilor și modul în care aceștia sunt pregătiți nu doar tehnic, cât mai ales pedagogic pentru provocările învățării online.

De asemenea, vor fi inventariate exemple de bune practici aplicate în școli în perioada suspendării cursurilor, iar experți internaționali invitați vor vorbi despre modul în care alte țări din Uniunea Europeană ???????? au derulat cursurile online pe durata crizei.

Conferințele #școalapeNet implică derularea unor sesiuni online în cadrul cărora experți în educație, formatori, directori de școală și experți internaționali vor purta un dialog despre cele două luni de educație online și vor contura soluții pentru perioada viitoare.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

4 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

8 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

8 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

8 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

9 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

20 de ore ago