Categories: Local

ȘTIRILE AMIEZII: Știați de stejarul de la Corlătești, sub care a stat domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare?

Inspectorii Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui au ajuns în aceste zile la Bogdănești, acolo unde au avut de făcut mai multe controale.

La plecare, echipa de la APM a poposit la umbra stejarului imens din Corlătești, despre care legendele spun că rezistă încă din vremea domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare.

“Stejarul din Corlătești ( comuna Bogdănești)

Treburile agenției ne-au dus ieri la Bogdănești. și-am redescoperit un stejar maiestuos – stejarul multisecular din Corlătești – de care sătenii sunt foarte mândri și pe care vi-l înfățișăm în câteva fotografii făcute de colegii noștri.

Arborele cu o înălțime în jur de 35-40 metri și circumferința tulpinii de aproape 7 metri, străjuiește neclintit în bătaia soarelui și vântului pe malul drept al râului Horoiata din comuna Bogdănești.

Existența acestui stejar se leagă de numele voievodului ștefan cel Mare, devenind astfel simbol al acestor locuri. Legendele locale spun că după bătălia de la Vaslui, Ștefan cel Mare s-a odihnit cu oștile sale la umbra acestui măreț stejar.

Se spune că a fost plantat de însuși Ștefan cel Mare și că la umbra sa, de-a lungul anilor, domnul obișnuia să-și priponească calul.

Ca o dovadă a admirației și prețuirii acestui domnitor măreț, în fiecare an, localnicii se strâng și cinstesc, printr-o frumoasă manifestare cultural-religioasă și sportivă, simbolul denumit – Stejarul din Corlătești.

Deorece plaiurile moldovenești sunt pline de povești care leagă persoana Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de anumiți stejari seculari, rămași ca semne vii ale unor legendare fapte de vitejie ale românilor, în zilele următoare vă vom prezenta alți bătrâni arbori, supraviețuitori până în zilele noastre, din județul Vaslui”, spun, plini de mândrie, cei de la APM Vaslui.

[smartslider3 slider=”10″]
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

4 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

8 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

8 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

8 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

9 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

20 de ore ago