Categories: Covid-19PoliticSocial

ȘTIRILE AMIEZII: Zeci de mii de vasluieni vor primi măști în mod gratuit

Guvernul a aprobat, ieri, distribuirea de măști de protecție către persoanele vulnerabile prin intermediul Direcțiilor de sănătate publică, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență propus în ședința Executivului de joi de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Decizia vine în contextul în care pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei.

La Vaslui, vor beneficia de această ordonanță de Guvern peste 25.000 de pensionari sau persoane fără venituri, care vor primi câte 50 de măști, fiecare.

Peste 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate vor primi măști de protecție gratuit. Anunțul a fost făcut de Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, la finalul ședinței Executivului de joi.

„Am adoptat astăzi în ședința de guvern o ordonanță de urgență privind acordarea de către Ministerul Sănătății, prin Direcțiile de Sănătate Publică, autorităților locale, necesarul de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza unităților administrativ-teritoriale. În acest sens s-au aprobat măști de protecție pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate”, a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a explicat că se acordă câte 50 de măști de protecție persoanelor din categoriile defavorizate, aferente unei perioade de două luni.

Nelu Tătaru a mai menționat că bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat cu 230 de milioane de lei pentru achiziția acestor măști de protecție.

Amintim că, ministrul Nelu Tătaru a aprobat Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al MAI privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă.

Conform documentului, pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

4 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

4 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

5 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

5 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

16 ore ago