Actualitate

Sunt tineri, inteligenți și poartă în suflete orașul lor drag, peste tot în lume! Elevii performeri ai Bârladului au fost premiați de Asociația “Constantin Hamangiu”!

Un număr de 52 de copii, cu rezultate deosebite în 2022 la învățătură (aria socio-umană) și în domeniul sportului, au fost premiați de Fundația ”Constantin Hamangiu”, al cărui membru fondator este deputatul PSD de Vaslui, Eduard Popica. Acest demersul nobil ”a fost susținut și de colegul meu de partid, deputatul Adrian Solomon”, a spus deputatul Popica, la ceremonia oficială.

Premierea elevilor s-a făcut la Muzeul „Vasile Pârvan”, din Bârlad, eveniment la care au participat și inspectorul general al ISJ, Cristiana Botan, inspectorul general adjunct, Andrei Huiban, care este și președintele Asociației „Constantin Hamangiu”, subprefectul Dorin Apostu, părinți și elevi.

”Activitatea inițiată de noi vine după ce administrația locală, în speță Primăria Bârlad, a neglijat în totalitate pe copiii care fac cinste urbei în care s-a născut domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Și ca o dovadă în plus a indiferenței față de elevi a celor care conduc destinele municipiului Bârlad este recenta decizie a primarului Dumitru Boroș de a evacua pe sportivi din vestiarale stadionului din localitate pentru a muta acolo, în condiții total improprii desfășurării procesului de învățământ, pe preșcolarii care frecventează Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Bârlad.

Condamnăm, pe această cale, atitudinea administrației locale bârlădene și solicit găsirea altor soluții care să nu afecteze copiii și sportivii comunității noastre.

Felicitări tuturor si sa dea Dumnezeu sa ne vedem si la anul cu noi performante!”, a spus deputatul Eduard Popica.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Muncitorul de la Drumuri Naționale Bârlad, spulberat de o mașină de Ucraina, a murit în spital. Anunțul DRDP Iași

Un drumar din cadrul Secției Drumuri Naționale Bârlad  la datorie. DRDP Iași anunță cu tristețe…

5 ore ago

Cadavrul unui bărbat din Negrești a fost descoperit în pădurea Chițoc, joi dimineață

Caz șocant, anchetat de procurorii și polițiștii vasluieni. Joi dimineață, un apel la 112 anunța…

17 ore ago

Incendiu la depozitul Banyolas, din Bârlad. Trei mașini au fost cuprinse de flăcări (VIDEO)

Pompierii bârlădeni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru limitarea…

17 ore ago

Bătaie între un patron de bar din Iana și un chefliu. Ambii au ajuns în arestul Bârlad

Poliţiştii Secției 8 Poliție Rurală Iana, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut doi bărbați,…

21 de ore ago

Muncitor de la Drumuri Naționale, spulberat de un inconștient pe DE 581, lângă popasul de la Sârbi

Accident rutier petrecut pe Drumul European 581, la intersecția cu drumul spre satul Mitoc, în…

22 de ore ago

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE

LD EXPERT GRUP SPRL, lichidator judiciar al debitoarei Valea Teiului SRL, societate în insolvență, dosar…

23 de ore ago