Categories: LocalSocial

Suntem tot mai „atacați” de pesta porcină africană! Cazuri noi la Negrești și Văleni!

ALARMANT… Zilele trecute, scriam despre un caz de pestă porcină africană în comuna Coroiești. Remarcam faptul că această pestă apare în tot mai multe zone ale județului. Din păcate, iată, am avut dreptate.

În data de 4 ianuarie, a fost confirmat un nou caz de pestă porcină africană la un mistreț de pe Fondul de vânătoare numărul 2 Negrești. Carcasa provenită de la mistrețul bolnav a fost confiscată și incinerată.

Cu două zile mai înainte, pe 2 ianuarie, au fost depistate două cadavre de mistreți în zona localității Văleni, de pe Fondul de vânătoare 13 Solești, aparținând de AJVPS Vaslui. În acest caz, s-au recoltat de la fiecare cadavru probe de os lung (membru anterior) și au fost afluite la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, în vederea supravegherii PPA și PPC. Cele două cadavre de mistreț au fost îngropate și s-a efectuat dezinfecția perimetrului unde au fost descoperite. Ulterior, conform buletinului de analiză emis de Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Iași, cele două cadavre de mistreți au avut rezultat pozitiv pentru pesta porcină africană.

La solicitarea DSVSA Vaslui, Instituția Prefectului – județul Vaslui a convocat, în data de 5 ianuarie, Centrul Local de Combatere al Bolilor (CLCB) la nivelul județului Vaslui, care a aprobat Planul de măsuri în cazul confirmării/ suspiciunii de pestă porcină africană la mistreț.

DSVSA Vaslui împreună cu Instituția Prefectului – județul Vaslui par să fie depășite de numărul tot mai mare de îmbolnăviri cu pestă porcină africană, de aceea cele două instituții fac un apel către primari, consiliile locale și către cetățeni să trateze cu maximă responsabilitate acțiunile care țin de prevenirea răspândirii virusului și recomandă să respecte cu strictețe toate acțiunile impuse de autoritățile competente. Orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgență medicului veterinar sau autorităților publice locale. Numărul de telefon al „Call Center”-ului ANSVSA este: 0800.826.787, adresa de e-mail: callcenter@ansvsa.ro, iar la D.S.V.S.A. Vaslui unde este organizat serviciu de permanență numărul de telefon este 0235/421.121, fax 0235 421.278, e-mail: office-vaslui@ansvsa.ro și poate fi apelat de către cetățeni, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranței alimentelor.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

12 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

16 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

16 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

17 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

17 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago