Sute de credincioși din toată Moldova au participat la Hramul Episcopiei Hușilor. Părintele Beregoi a primit Crucea Patriarhală

0
628


Catedrala Episcopală din Huși a îmbrăcat sâmbătă, 29 iunie 2024, haine de sărbătoare, cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sfântului locaș, ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare în anul 1495.



Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Buvovinei, de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți,  și de Preasfințitul Părinte VeniaminEpiscopul Basarabiei de Sud.

Toți cei care au trecut pe sub cupola turnului clopotniță al Episcopiei, s-au putut închina la Icoana relicvar a Sfinților Apostoli Petru și Pavel și la Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, care au fost așezate afară, într-un baldachin special, lângă altarul Catedralei Episcopale.

La momentul potrivit, credincioșii, prezenți în număr mare, s-au împărtășit cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, care a arătat, prin cuvintele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cum viața creștină adevărată este viață în Duhul Sfânt:

”Sfântul Apostol Petru a fost de față, după Înviere, când Domnul Hristos le-a spus ucenicilor: „Luați Duh Sfânt!”, și tot el a fost de față, pe Muntele Tabor, văzându-L pe Domnul înconjurat de lumina Duhului Sfânt, despre care, mai târziu, într-una din epistolele sale, spune: „Și am văzut slava Lui cu ochii noștri pe Muntele cel sfânt.”.

Viața Sfântului Apostol Pavel a fost o viață în Duhul Sfânt. Experiența sa primă și definitorie a fost atunci când, îndreptându-se spre cetatea Damascului din Siria, a fost cuprins de o lumină mare și a început legătura sa cu Domnul Hristos, legătură întărită și întreținută de Duhul Sfânt.

Dacă am zăbovi mai mult, adâncindu-ne în viața și cuvintele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, am lua aminte la acest mare adevăr – ei nu viețuiesc și nu grăiesc, decât în Duhul Sfânt, cum au fost prorocii înainte de venirea Domnului Hristos.

Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea putere de luare aminte la faptul că viața creștină este o viață de post, de metanii, de viață corectă, dar, mai mult decât aceasta, viața creștină este o viață în Duhul Sfânt. 

Să aibă Dumnezeu milă de noi, ca să putem grăi, precum Apostolul Petru: „Am văzut și am cunoscut cât de bun este Domnul”. Să simțim în viața noastră, prin puterea Duhului Sfânt, cât de bun și cât de dulce este Domnul.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să tindem a ne ridica – chiar dacă nu ne ridicăm, pentru că suntem oameni slabi – atât de sus, încât viața noastră să fie definită prin aceste patru lucruri: „Bucurați-vă pururea, rugați-vă neîncetat, pentru toate – inclusiv pentru cele rele – mulțumiți lui Dumnezeu, și, mai presus de toate, Duhul să nu-l stingeți!”.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a mulțumit, în numele preoților și credincioșilor din Eparhie, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Preasfințitului Părinte Antonie și Preasfințitului Părinte Veniamin, pentru împreuna slujire și pentru dragostea manifestată prin venirea la Huși.

Ierarhul Hușilor a mulțumit autorităților centrale, județene și locale și credincioșilor pentru prezență și împreuna rugăciune, arătând scopul participării la Sfânta Liturghie:

Este zi de mare sărbătoare pentru Episcopia noastră. Astăzi îi cinstim pe ocrotitorii acestei străvechi Catedrale – Sfinții Apostoli Petru și Pavel – cei care au avut în comun fervoarea credinței, sinceritatea în fața lui Dumnezeu și, desigur, bucuria de a-L vesti în toată lumea pe Hristos Cel răstignit și înviat.

Mie îmi revine în acest moment frumoasa îndatorire să aduc mulțumire lui Dumnezeu, Sfinților Apostoli Petru și Pavel – ocrotitorii Catedralei – și Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi – ocrotitoarea Episcopiei Hușilor, pentru darul rugăciunii, pentru liniștea și starea de interiorizare, pe care Dumnezeu ni le dă întotdeauna, cu atâta îmbelșugare, ori de câte ori venim la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ori de câte ori venim în casa Lui și căutăm să vedem ce vrea să ne spună El, nu atât ce am vrea noi să-I spunem Lui.

Rostul venirii noastre la Liturghie și la biserică este să căutăm să ne înduhovnicim, să ne luminăm, să deprindem un mod nou de viețuire în Hristos, și o nouă mentalitate, cea a lui Hristos – așa cum au avut Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care nu s-au sfiit, în nicio clipă a vieții lor, să-I mărturisească Domnului toate slăbiciunile pe care le aveau.

Tendința noastră este de a ne farda, de a mai masca anumite slăbiciuni pe care le avem, și vrem să ne livrăm celor din jurul nostru într-un fel în care noi știm, în fața propriei conștiințe, că nu suntem.

Apostolii pe care îi sărbătorim astăzi nu au căutat niciodată să-L fenteze pe Dumnezeu – iertați-mi expresia.

După acest moment, Ierarhul Hușilor a oferit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Crucea patriarhală, părintelui consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, pentru impresionanta activitate social filantropică depusă până în prezent. 

Distincția „Crucea moldavă” pentru mireni a fost oferită din partea Părintelui Mitropolit Teofan familiei Gheorghe și Irina Grădinaru, pentru sprijinul constant acordat lucrării Bisericii și pentru dragostea manifestată față de Episcopia Hușilor.

Părintele Episcop Ignatie a oferit părintelui Nicolae Goreanu, din localitatea Cimișlia, Episcopia Basarabiei de Sud, Crucea eparhială „Episcop Grigorie Leu”, a Episcopiei Hușilor, pentru activitatea social filantropică desfășurată.

De asemenea, Preasfinția Sa a oferit Diploma de excelență „Episcop Iacov Antonovici”, cu cruce, criticului literar și cunoscutului eminescolog Theodor Codreanu, precum și reputatului istoric și cercetător Costin Clit, ambii din Huși, intelectuali cu o impresionantă contribuție în domeniul cultural, de anvergură națională.