TABEL Dumnezeu a umplut câmpurile de apă, la Vaslui. Vezi cât a plouat pe fiecare zonă în parte

0
1000

Un episod de iarnă, mult așteptat a adus, pe lângă bucuria copiilor și a celor mari, și multă mulțumire pentru mii de fermieri din județ. Grădinile, câmpurile, însetate de perioada de secetă prelungită, s-au umplut de apă, pentru că zăpada sau ploile căzute, funcție de zonă, au adus în sol mari cantități de apă.

La Bârlad, de exemplu, ploaia și ninsorile au adus în sol 39,5 l/mp, de sâmbătă și până duminiciă dimineață, în timp ce la Roșiești s-au înregistrat un uluitor 45 litri/mp. La Vaslui, în suburbia Rediu, au fost 18,4 l/mp, în timp ce la Huși au fost 32,8 l/mp, asta și datorită ninsorilor abundente care au căzut în zona de pe Valea Prutului, dar și a ploilor de peste zi.

La Dumești, un pol al ploilor, apa căzută în sol a depășit 35,5 l/mp, în timp ce la Ștefan cel Mare a fost puțin peste 24 l/mp. În centrul județului, la Crasna, a plouat bine de tot, nivelul precipitațiilor ajungând la 32,8 l/mp.

Mai multe despre ploile de pe fiecare zonă în parte găsiți în tabelul de mai jos.