Categories: Judiciar

Tânăr din Bârlad, la un pas să lovească mașina de poliție! A refuzat să fie testat, deși mirosea a alcool!

SCANDAL… În urmă cu două nopți, la ora 23.20, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bârlad aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Republicii au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, care nu a acordat prioritate de trecere autospecialei de poliție, într-un sens giratoriu. Acesta era condus de un bărbat de 35 de ani, din Bârlad.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule. De asemenea, fiindcă bărbatul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest. Acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Bârlad, unde a refuzat din nou să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Daniel Tănăsuc

Share
Published by
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

21 de minute ago

George Simion vine la Poienești, la ora 14.00. Va fi prezentat Planul Simion pentru agricultură

Alianța pentru Unirea Românilor anunță, pentru ziua de  5 octombrie, prezentarea Planului SIMION pentru agricultură.…

38 de minute ago

Avertizare de la meteorologi, se întorc ploile în zona județului Vaslui

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ, valabilă și pentru județul Vaslui COD GALBEN Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora…

13 ore ago

Ce au descoperit polițiștii de la Arme și Muniții Vaslui, la perchezițiile de vineri dimineața

Vineri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de…

13 ore ago

De astăzi, Vasluiul este capitala națională a distracției! Începe Festivalul Umorului, ediția 28

Începând de sâmbătă, 5 octombrie, și până duminică, pe 13 octombrie, Vasluiul este capitala națională…

13 ore ago

Pompierii militari vasluieni au sărit în ajutorul sinistraților din Costache Negri, Galați

30 de pompieri și patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt"…

20 de ore ago