A fost, în 2016, cel mai tânăr primar din județul Vaslui. Timp de două mandate, a demonstrat că tinerețea și perseverența dau roade, iar acum se pregătește pentru un nou test electoral. Vorbim de Corneliu Stîngă, edilul comunei Vetrișoaia, cel care a anunțat, cu puțin timp în urmă, că va candida la alegerile locale din acest an din partea PSD.
De data aceasta, edilul este decis să demonstreze că promisiunile din urmă cu patru ani vor fi duse la capăt în noul mandat, un mandat al deplinei maturități. Acesta a postat, pe pagina sa de Facebook, anunțul candidaturii la alegerile locale.
”Dragi locuitori ai comunei Vetrisoaia,
Doresc să vă împărtășesc o veste importantă care să clarifice orice speculații sau zvonuri ce ar fi putut să apară în ultima perioadă. Am decis să intru în cursa electorală pentru un nou mandat în fruntea acestei comunități minunate.
În ciuda vocilor critice și a zvonurilor lansate de unii candidați, vreau să vă asigur că am fost mereu și voi fi mereu dedicat progresului și bunăstării comunității noastre. Împreună, am realizat multe în acești opt ani de mandat și sunt hotărât să continuăm să construim împreună un viitor mai bun.
Pentru a vă ține la curent cu munca depusă în acești ani și cu planurile noastre pentru viitor, am decis să organizăm periodic evenimente în spațiul virtual. Astfel, vom putea comunica mai eficient și vom fi mai aproape de nevoile și dorințele voastre.
Sunt convins că, prin colaborare și determinare, vom continua să facem din comuna noastră un loc mai prosper și mai plăcut pentru toți locuitorii săi.
Cu sinceritate și dedicare,
Corneliu Stîngă
Primar al comunei Vetrișoaia”, este anunțul primarului.
Succes, domnule primar!