Categories: Politic

Tătaru visează și noaptea la funcția de ministru al Sănătății! S-ar întoarce în secunda doi în Guvern!

AȘTEPTARE… Invitat în studioul Puterea Știrilor, deputatul PNL de Vaslui, Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății în Guvernul Orban, a declarat că se va întoarce la ministerul condus acum de Vlad Voiculescu „dacă va fi nevoie”. „Am fost un profesionist pe un scaun ministerial, într-o perioadă de criză. Vreau să cred că am făcut ce trebuia”, spune acesta.

„Suntem un guvern de coaliție, un guvern în care deciziile și negocierile au dus la starea pe care o avem astăzi. Am fost un profesionist pe un scaun ministerial, într-o perioadă de criză. Vreau să cred că am făcut ce trebuia și vreau să cred că următorii miniștri ai Sănătății vor face în așa fel încât 2022 să ne găsească altfel din punct de vedere al sănătății românilor.

Sunt președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților unde, ca o parte a doua a activității mele de anul trecut, intervine acea reformă în Sănătate – legislația. Cred că pot face de aici multe lucruri, așa cum am făcut și la Ministerul Sănătății.

Vom vedea ce ne va rezerva viitorul. Dacă va fi nevoie mă voi întoarce la Ministerul Sănătății, dar în acest moment avem un ministru, avem o abordare și sper să fie cea corectă”,

a declarat Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, la Puterea știrilor.
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

19 minute ago

George Simion vine la Poienești, la ora 14.00. Va fi prezentat Planul Simion pentru agricultură

Alianța pentru Unirea Românilor anunță, pentru ziua de  5 octombrie, prezentarea Planului SIMION pentru agricultură.…

36 de minute ago

Avertizare de la meteorologi, se întorc ploile în zona județului Vaslui

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ, valabilă și pentru județul Vaslui COD GALBEN Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora…

13 ore ago

Ce au descoperit polițiștii de la Arme și Muniții Vaslui, la perchezițiile de vineri dimineața

Vineri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de…

13 ore ago

De astăzi, Vasluiul este capitala națională a distracției! Începe Festivalul Umorului, ediția 28

Începând de sâmbătă, 5 octombrie, și până duminică, pe 13 octombrie, Vasluiul este capitala națională…

13 ore ago

Pompierii militari vasluieni au sărit în ajutorul sinistraților din Costache Negri, Galați

30 de pompieri și patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt"…

20 de ore ago