Taximetriștii din Vaslui, verificați la sânge de polițiști! Mai mulți taximetriști au fost ”arși” la buzunare!

0
1468




Toată ziua de vineri, polițiștii din structurile de poliție rutieră ale Inspectoratului de Poliție Județean au acționat pe raza municipiul Vaslui, pentru verificarea legalității transportului de persoane în regim taxi, precum și pentru creștere gradului de disciplină rutieră.









Astfel, polițiștii au urmărit verificarea respectării normelor legale care reglementează circulația pe drumurile publice, identificarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum și a celor care, deși sunt autorizați, nu respectă regulile de tarifare și calitatea serviciilor.

În cadrul activităților desfășurate de polițiștii din structurile de poliție rutieră, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționle pentru neregulile constatate, în valoare de peste 54.800 de lei și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

Dintre acestea, 52 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru abateri prevăzute și sancționate de O.U.G. 159/2002 privind circulația pe dumurile publice, 3 sancțiuni contravenționale prevăzute de alte acte normative și 7 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 3 dintre acestea fiind aplicate pentru folosirea incorectă a lămpii.

La acțiune au participa reprezentanți ai Registrului Auto Român și reprezentanți ai Inspectortului Teritorial de Muncă.

IPJ reamintește faptul că este interzisă efectuarea unui transport în regim taxi cu aparatul de taxat defect, cu lampa taxi scoasă din funcțiune sau fără a elibera bonul la finalul cursei.