Țigări de contrabandă, în loc de cacao

0
466




BULETIN INFORMATIV 31.07.2020

Ţigări de contrabandă disimulate în borcane cu şuncă de porc şi cutii cu pudră de cacao

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, ascunse în borcane cu şuncă de porc şi cutii de pudră de cacao, 1.000 ţigarete de provenienţă R.Moldova.

În ziua de 31 iulie a.c, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară, pasager într-un autocar înmatriculat în R. Moldova, C.S., cu cetăţenie română şi R.Moldova,  în vârstă de 39 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali descoperind astfel, ascunsă în două borcane care conţineau şuncă de porc şi în două cutii de pudră de cacao pentru lapte, cantitatea totală de 1.000 ţigarete (50 pachete), de diferite mărci, cu timbru de acciză R.Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 245 lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Depistat la controlul de frontieră tractând o remorcă neînmatriculată

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie bulgară şi R. Moldova care a fost depistat tractând o remorcă care nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

În data de  30 iulie  a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, D.F., cu cetăţenie bulgară şi R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din autocamion şi remorcă, ambele având aplicat acelaşi număr de înmatriculare, specific Olandei.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculelor în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că numărul de înmatriculare aplicat pe remorcă este atribuit de autorităţile din Olanda la data de 21.07.2020 autocamionului, pentru export şi că remorca nu figurează în bazele de date ca fiind înmatriculată.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neinmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui,

Subcomisar de poliţie MIRICĂ IRINA